BANCUL ZILEI | Un bărbat își ucide nevasta, la nervi

Un bãrbat e adus în fata judecãtorului pentru ca a omorât-o pe sotia lui.
– Fapta dumneavoastrã e sub orice criticã. Dacã aveti intentia ca tribunalul sã nu vã condamne la închisoare pe viatã, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecãtor, sotia mea era asa de proasta încât nu am putut sã mã controlez si a trebuit sã o arunc de la balcon.
– Declaratia dumneavoastrã este o obrãznicie nemaiauzitã si dacã nu doriti ca juratii sã vã condamne înainte sã continuãm procesul trebuie sã aveti argumente cu adevãrat plauzibile.
– Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la parter locuieste o familie de pitici. Pãrintii au 1 metru si copii, cel de 12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm .
– În ziua respectiva i-am spus sotiei:
– E teribil sa fii pitic. Sãracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
-Da, rãspunde sotia sunt o adevãratã specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut sa spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele si de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numeste pigment.
– Ma lasi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ala se numeste pergament.
– Cum poti draga sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.
– Domnule judecãtor, va închipuiti ca mi-am înghitit cuvântul „fragment“ ca sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l rãsfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea lângã mine cu o carte în mana si îmi spune:
– Uite dragã, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte, dacã nu aveai idee ce e aia. Ia si citeste Veranda de la Pompadur.
Iau carte în mânã si îi spun “Draga mea, asta e o carte în limba francezã Marchiza de Pompadour, nu trebuie sã interpretezi numele în românã” .
– Asta e bunã dragã, îmi dai tu lectii de francezã, mie care am fãcut meditatii cu un vector de la facultate!
– Ãla nu se numeste vector, se numeste lector.
– Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ala a fost Hector si era troian.
– Hector e unitate de mãsura a suprafatei, blegule.
– Ala e hectar draga mea.
– Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o bãutura a zeilor.
– Ala se numeste nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.
– Nu se spune duo se spune duet.
– Ma scoti din sãrite, cum dracu de esti asa de încuiat? Duet e când doi bãrbati se bat cu sabiile!
– Ala se numeste duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecãtor, aveam tunel pe limba, dar am simtit ca mi se face negru în fata ochilor si nu m-am mai putut stãpâni si am aruncat-o pe geam.
Liniste în sala… judecãtorul ia ciocãnelul de pe masa, loveste cu el puternic si spune:
– Esti liber, a fost un caz clar de legitima apãrare. Eu o aruncam deja de la Hector…