Duminică, în jurul orelor 19:00, a avut loc un accident în satul Victoria, comuna Stăuceni.
L. A., în vârstă de 19 ani, din Gorbănești, conducătorul unui autoturism marca Opel Astra, circula dinspre Stăuceni înspre casă, având încă patru pasageri. Într-o curbă la ieșire din satul Victoria nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un copac.
În urma impactului, doi dintre pasageri, o minoră de 17 ani și un tânăr de 22 de ani, se aflau în stare gravă, iar restul au scăpat cu răni ușoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Tânărul șofer are permis de conducere din decembrie 2014. Acesta lucrează în Italia și are 2-3 zile de când s-a întors în România, timp în care și-a cumpărat autoturismul pe care l-a distrus.
La fața locului au ajuns pompierii, SMURD-ul, poliția, ambulanța. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.