Local

LOCAL | Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, în plină desfăşurare

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” găzduieşte, în perioada 10 – 14 august, tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Timp de o săptămână, 50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani vor învăţa de la pompieri, medici de pe ambulanţă şi voluntari de la Crucea Roşie cum să protejeze cel mai de preţ bun: viaţa, atât teoretic, cât şi practic, dar şi să se relaxeze.            

La festivitatea de deschidere a celei de a V – a ediţii, alături de cei 50 de elevi, au participat: Costică Macaleţi – prefectul judeţului Botoşani, dr. Mihai Muraru – directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, ec. Miluţa Jijie şi Daniel Tupiluş, managerul, respectiv directorul Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Daniela Nour – directorul adjunct al Palatului Copiilor Botoşani, precum şi colonelul Radu Anton, inspectorul şef al I.S.U. Botoşani.

Înainte de a începe pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, elevii au asistat la un scurt program artistic susţinut de formaţia „Noi doi” de la Clubul Copiilor Dorohoi.

Având în vedere faptul că tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă se desfăşoară acasă la marele poet naţional, prima seară va fi dedicată lui Mihai Eminescu. 

Marţi vor participa la exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.

Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă este organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Palatul Copiilor Botoşani – Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Primăria Comunei Mihai Eminescu.

DSCN0135 DSCN0133 DSCN0128

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page