Diverse

DIVERSE | Neplăceri digestive? Iată care sunt cele mai bune ceaiuri!

Există numeroase plante pe care te poți baza pentru a trata balonarea, crizele biliare și multe astfel de neplăceri.  

Obligeana „stinge” arsurile la stomac

Preparatele bogate în grăsimi, cele picante, alcoolul și băuturile acidulate duc la apariția arsurilor stomacale. Fiteterapeuții recomandă următoarele remedii:

–    cicoare – decoctul îl prepari din 1-2 linguriţe de rădăcină mărunțită la o cană cu apă clocotită. Lași cana acoperită 8-10 minute, după care strecori și bei câte 2-3 căni pe zi până la calmarea arsurilor;
–    lemnul-dulce – ia 2-4 grame de pudră de lemn-dulce, de 3 ori pe zi;
–    obligeana – se ia câte o jumătate de linguriță de pudră, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă.

Infuzia de busuioc, aliat împotriva diareei

Dintre remediile farmaciei verzi, cele pe bază de coji de ceapă, busuioc și afin aduc cele mai multe beneficii în cazul diareei.

–     afin – prepari un decoct din 50 g de fructe și frunze de afin la jumătate de litru de apă clocotită și fierbi de 30 de minute. Bei cantitatea obținută în trei reprize pe tot parcursul zilei;
–    coji de ceapă – fierbi o mână de coji de ceapă 10 minute în jumătate de litru de apă. Consumi treptat toată cantitatea, după mesele principale din zi;
–    busuioc – infuzia o obții dintr-o linguriță de plantă la 200 ml de apă clocotită. Bei câte 2-3 căni pe zi, timp de 3-5 zile.

Scapi de balonare cu scorțișoară

Combinarea diferitelor preparate, mesele dese și reîncălzirea mâncărurilor pot duce la apariția senzației de balonare. Iată ce remedii te pot ajuta:

–    scorțișoara – adaugi o jumătate de linguriță de pudră în ceai sau cafea. De ajutor este și amestecul dintre condiment și miere, pe care îl poți consuma pe post de îndulcitor;
–    semințe de mărar – prepari infuzia din 2 lingurițe de semințe la 300 ml de apă fierbinte. Strecori și bei câte 2 căni pe zi;
–    lămâia – pui o jumătate de fruct în 400 ml de apă clocotită. Bei 200 ml de infuzie caldă înainte de masă și 200 ml după.

Măceșul, bun în problemele de bilă

Leacurile recomandate de fitoterapeuți în cazul dischineziei biliare, cunoscută și sub denumirea de criză de fiere, au rolul de a curăța căile biliare și de a stimula secreția bilei:

–    coada-șoricelului – folosești sub formă de infuzie: 2 lingurițe de plantă uscată la jumătate de litru de apă. Lași vasul acoperit 8 minute, apoi strecori și bei câte 2 căni pe zi;
–    salcie albă – pui 10 picături de tinctură în puțină apă. Bei amestecul de 3-4 ori pe zi;
–    măceș – prepari infuzia din 1-2 linguriţe de plantă la o cană cu apă fierbinte. Lași la infuzat 15 minute și bei 2-3 căni pe zi.

Sfecla roșie alungă senzația de greață

Starea de vomă anunță problemele digestive. Bine de știut este că remediile simple sunt de ajutor:

–    borșul – bei câte 2-3 cești de borș pe zi, în mai multe reprize;
–    sfeclă roșie – amesteci în părți egale suc de sfeclă roșie și apă rece și bei de 2-3 ori pe zi. Mai poți să adaugi și o linguriță de suc de lămâie;
–    ulei esențial de lavandă sau mentă – pui câteva picături de ulei pe un șervețel și inspiri.

Infuzia de chimen, leac anticonstipație

Înainte de a încerca laxativele din farmacii, încearcă remediile bunicii. Nu numai că se prepară ușor, ci nu au efecte adverse:

–    chimen – pui într-un pahar de apă o jumătate de linguriță de semințe. Bei câte 2 pahare pe zi;
–    urzica – prepari o infuzie din 2 linguri de plantă uscată la 500 ml de apă clocotită. Lași la infuzat 10 minute, filtrezi și bei câte 2-3 căni pe zi;
–    ridiche albă –  storci sucul din 200 g de ridiche mărunțită și amesteci cu 2-3 lingurițe de miere. Bei sucul pe tot parcusul zilei.

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist apifitoterapie

Abundența de alimente din perioada Sărbătorilor duce la apariția tulburărilor digestive, de la dischinezie biliară, dispepsii, la colescistită şi pancreatită. Remediile cu flori de salcâm, frunze de păpădie, mentă, mușețel și troscot ajută la reducerea acidității gastrice.

Ghimbirul este de ajutor pentru a regla tranzitul intestinal. Senzația de greață se ameliorează dacă ții o bucățică de rădăcină de ghimbir sub limbă sau dacă îl adaugi în mâncare. Ceaiul de soc și cel de anghinare reduc senzația de balonare și ajută la eliminarea gazelor abdominale.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page