Eveniment
EVENIMENT | Un tânăr, găsit mort în curtea Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca
Un tânăr din Baia Mare (25 de ani) s-a sinucis, în noaptea de joi spre vineri, la câţiva metri de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. Trupul său a fost găsit lângă două cutii goale de bere.
Cadavrul unui tânăr a fost găsit, vineri dimineaţa, în curtea catedrei de fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napica, situată în apropierea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), potrivit citynews.ro.
Acesta a vrut, iniţial, să se spânzure de gard cu o curea, dar încercarea sa a “eşuat”, apoi a văzut în zonă două cabluri cu care şi-a dus planul la sfârşit. Lângă trupul său au fost găsite o haină, un telefon mobil şi două cutii goale de bere. Se pare că tânărul ar fi participat, joi noapte, la Untold Festival.
Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul şi identificarea cadavrului.
Sursa: romaniatv.net