INTERNATIONAL | Trei români suspectaţi de trafic de persoane către Marea Britanie, arestaţi într-o operaţiune a poliţiei
Trei români – suspectaţi de trafic cu persoane către Marea Britanie în vederea exploatării sexuale – au fost arestaţi luni la Preston, relatează BBC News online.
Forţe de ordine din cadrul Poliţiei Lancashire, în nord-vestul Angliei, au efectuat percheziţii la o adresă de pe Longworth Street. Patru femei, despre care se crede că au fost aduse în oraş din România, au fost găsite la adresa respectivă.
Bărbaţii, în vârstă de 33, 35 şi 42 de ani, se află în custodia poliţiei, iar ofiţeri specializaţi stătau de vorbă cu femeile.
Poliţia a precizat că 60 de ofiţeri şi membri ai personalului au luat parte la operaţiune.
“Această zonă a activităţii poliţiei este complexă, iar identificarea traficului de persoane/sclaviei moderne poate fi dificilă“, a declarat inspectorul Paul McLernon, din cadrul Poliţiei Lancashire.
“Grupări criminale organizate se află, în multe cazuri, în spatele traficului de persoane către Marea Britanie, iar ele ţintesc unele dintre cele mai vulnerabile persoane din societatea noastră”, a adăugat el.
Forţele de ordine subliniază că încurajează victimele traficului de persoane să contacteze poliţia.
Sursa: mediafax.ro