CRIMA | Cadavrul unui bărbat, găsit într-un lac din Mamaia
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în cursul dimineţii de sâmbătă într-un lac din staţiunea Mamaia. Din primele informaţii, se pare că decedatul a fost victima unui atac.
Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, în această dimineață, pentru recuperarea cadavrului unei persoane din lacul Tăbăcăriei din Constanţa. Din primele informații, corpul neînsuflețit a fost descoperit între Pavilionul Expozițional din Mamaia și Satul de Vacanță, potrivit Reporter NTV.
Astfel, este vorba de cadavrul unui bărbat de aproximativ 40 de ani, bine îmbrăcat, care a fost observat plutind în apa lacului de un pescar. Martorul a anunțat autoritățile. Echipaje ale Pompierilor, Poliției și Criminaliștilor au ajuns la fața locului și au scos corpul la mal.
Conform declaraţiilor pescarului, cadavrul prezenta urme de lovituri în zona feței, astfel că criminaliștii nu exclud ipoteza ca bărbatul să fi avut un sfârșit violent, înainte de a fi aruncat în apă. Medicii legiști estimează că trupul victimei se află în apă de o zi, maxim două.
Sursa: romaniatv.net
Cautam de urgenta, pentru colaborare, persoane foarte serioase si interesate sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) imediat, din prima luna, cu o activitate usoara, in timpul liber sau full-time, la alegere. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: mirza.mihaela75@gmail.com