ImportantLocal

LOCAL | Cercetat penal pentru 3 infracțiuni comise simultan

Nu mai puțin de trei sancțiuni au fost aplicate unui singur botoșănean care a reușit performanța de a comite trei infracțiuni în același timp.

Acesta a fost depistat în flagrant duminică, în timp ce conducea pe D.N 29/B  la intersecția cu D.N 29/C respectiv localitatea Cucorăni, com M. Eminescu, un autoturism marca VW Golf, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, iar autorizația provizorie de circulație are valabilitatea expirată din data de 04.02.2015.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Secția U.P.U a Spitalului Județean Botoșani pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul de 26 ani, din com. Vlădeni, jud. Botoșani, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,punerea  în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” fapte prevăzute de art. 334 alin.(1), art. 335 alin.(1) , art. 336 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 din Codul Penal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page