Zece profesori din Botoşani sunt anchetaţi de o comisie a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Dascălii au corectat, la bacalaureat, lucrări ale elevilor din Vaslui, iar notele pe care le-au dat diferă cu mai mult de un punct şi jumătate faţă de cele acordate în urma contestaţiilor depuse de candidaţi.
În judeţele Moldovei, câteva mii de absolvenţi de liceu au depus contestaţii după afişarea notelor de la bacalaureat. Laura Aştefanei este una dintre ei. Primise iniţial nota 4,20 la limba română. Profesorii care au recorectat lucrarea i-au dat cu aproape trei puncte mai mult.
„Am fost şocată. Am început să plâng, nu ştiam ce să fac. Dacă nu aveam susţinere din partea prietenilor şi din partea părinţilor, probabil intram într-o depresie foarte mare”, spune absolventa.
Iar cazurile în care notele primite după contestaţii sunt considerabil mai mari decât cele iniţiale sunt foarte multe.
„Am luat 6 și nu mi s-a părut corect. Am depus contestație și mi s-a mărit până la 7.20”, spune o altă absolventă, Ana Maria Dascălu.
Părinţii şi elevii spun că de vină pentru această situaţie ar fi noul sistem de corectare, introdus anul acesta de Ministerul Educaţiei. Pentru prima dată, lucrările dintr-un judeţ au fost trimise în altul pentru evaluare. Iar primele măsuri împotriva profesorilor care au greşit vor fi luate la Botoşani, unde au fost corectate lucrările venite din Vaslui.
„La nivelul judeţului Vaslui s-au înregistrat 1.310 contestaţii, iar în urma recorectării lucrărilor 441 de lucrări au primit note modificate. 60 au scăzut, iar 381 au crescut”, spune Maria Ciulei, inspectorul adjunct al ISJ Vaslui.
„Vor fi analizate în detaliu, astfel încât în funcție de gravitatea erorii vor fi date și sancțiunile”, spune Mihaela Huncă, inspector șef IȘJ Botoșani.
În funcţie de rezultatele anchetei, dascălii care au comis erori riscă sancţiuni financiare sau interdicţia de a mai corecta lucrări la următoarele sesiuni de bacalaureat.
Sursa: digi24.ro