NATIONAL | Petru Buiuca este marele câştigător al finalei “MasterChef”!
Prima editie MasterChef Romania a fost castigata de Petru Buiuca, el câştigând şi marele premiu în valoare de 50.000 de euro, după ce a încântat juriul cu talentul său gastronomic.
Petru Buiuca, primul “MasterChef” al Romaniei, a fost desemnat castigator de catre cei trei jurati in urma unei lupte stranse, in care s-a “duelat” in preparate cu Mimi Nicolae, dupa ce Alexandru Petricean si Bogdan Alexandrescu au fost eliminati in urma primelor probe ale marii finale.
Petru Buiuca are 23 de ani şi a crescut în Constanţa. El locuieşte în prezent în Bucureşti, unde a venit odată cu admiterea la o facultate cu profil economic.
Petru lucrează ca office manager la un birou de arhitectură. Cu toate acestea, gătitul este marea sa pasiune. Spune că întotdeauna i-a plăcut să gătească şi îşi aminteşte că la vârsta de 5 ani se ducea în bucătărie şi îşi ajuta tatăl la gătit.
Când avea vârsta de 9 ani şi mamei sale i-a fost rău, Petru s-a văzut nevoit să o ajute şi a încălzit lapte pentru ea. Deşi aragazul i se părea un monstru, a încălzit laptele şi i-a pus şi scorţişoară, devenind astfel eroul mamei lui. De atunci, spune Petru, nu a mai ieşit din bucătărie.
“Acest concurs mi-a deschis ochii despre cum se poate gati. Eu chiar fac cartofi prajiti acasa si sa castig competitia asta inseamna foarte mult”, a spus Petru Buiuca, imediat dupa aflarea verdictului juratilor.
“MasterChef mi-a schimbat viata. Indiferent de ce se spune eu stiu ca pasiunea, munca, perseverenta si toate probele astea m-au adus la un altfel de nivel. Gandesc altfel viata”, a mai spus Petru, precizand ca va folosi premiul pentru a-si ajuta familia. In lupta lor pentru titlul de “MasterChef”, Mimi si Petru au avut de gatit “un preparat care sa-i reprezinte”: preparatul “a la Mimi” si preparatul “a la Petru”.
Astfel, Petru a pregatit orez cu sofran, ceapa verde si ardei gras rosu, calcan in ulei de masline si usturoi, dar si o reinterpretare a sosului mediteranean, in timp ce Mimi a gatit un carpaccio de pere, ananas si sos de piper, un piure de mazare si un homar cu un sos de smantana si lamaie.
Preparatele lor au atras laudele juratilor. “Pe mine m-ati facut mandru sa fiu aici. Sunteti primii doi din 2.000, a fost o decizie foarte grea”, a spus Chef Florin Dumitrescu, care a precizat ca apreciaza la Petru “stilul autoritar si mancarea gatita corect”. “Mi-as dori sa am pentru fiecare din voi cate un trofeu”, a spus, la randul sau, Chef Catalin Scarlatescu.