AdministratieImportantJudet

LOCAL | România- 2015, încă un paradox: sat cu peste 2.000 de locuitori fără medic, dar cu cabinet dotat!

În satul Liveni din comuna Manoleasa trăiesc peste 2.000 de suflete pentru care asistența medicală este o problemă. Pentru a beneficia de serviciile unui medic, aceștia trebuie să se deplaseze pe o distanță de 15 km până la cea mai apropiată unitate în care lucrează un medic.

Și asta în condițiile în care în localitate există un cabinet medical încă din 1989, dotat corespunzător. Dar lipsesc …medicii!

Primarul Mircea Mihai a prezentat situația astăzi în cadrul Ședinței Colegiului Prefectural,  în care președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani, Costel Lupașcu, a prezentat situația sistemului de sănătate din județ.

„Din discursul domnului președinte, înțeleg că la capitolul medicină în județul Botoșani stăm bine, avem bani, avem de toate, dar n-avem pacienți. Am o întrebare totuși, de ce la Manoleasa, în satul Liveni, care are un număr de 2.000 de locuitori, pe organigrama dumnealor este prevăzut medic de familie și din 1989 încoace, n-a funcționat niciodată acel cabinet cu medic de familie? Deci acolo sunt 2.000 de locuitori la care nici un medic nu asigură asistența medicală. Și noi pe cifre stăm grozav de bine. Este cabinet medical acolo, există normă, dar nu există medici”, a spus Mircea Mihai.

Prefectul Costică Macaleți a cerut șefilor din sănătate să analizeze situația și să facă excepție în cazul Manoleasa”.

Costel Lupașcu, președintele CJAS a precizat că situația de la Liveni este cunoscută, însă este necesar ca respectiva comunitate să întrunească 2.500 de membri pentru ca medicul de familie să își desfășoare activitatea.

„Ideea e simplă, noi avem toată deschiderea, se scoate post la concurs, se discută, important e să și meargă cineva acolo”, a spus Costel Lupașcu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page