LOCAL | Neglijenţă explozivă! Locuințe distruse din cauza buteliilor care alimentează aragazurile
De la începutul lunii, patru botoşăneni şi-au distrus, parţial, locuinţele pentru că nu au exploatat corespunzător buteliile care alimentau aragazurile. Doi dintre ei au ajuns la spital cu arsuri uşoare. Evenimentele au fost provocate ca urmare a scăpărilor de gaze şi a verificării incorecte a etanşării racordurilor. Două dintre explozii au fost urmate de incendii stinse de pompieri înainte de a produce pagube materiale însemnate. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la cca. 10.000 de lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 160.000 lei.
Ultimul eveniment a avut loc ieri, în locuinţa unei localnice din Truşeşti care a verificat etanşeitatea racordurilor unei butelii abia montate cu o lumânare aprinsă. Gazul acumulat în încăpere a explodat. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:
– să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;
– să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;
– să nu folosească butelii de aragaz neomologate;
– să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;
– să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;
– să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
– să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;
– să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;
– pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi
săpun.