Vineri, după-amiază, în jurul orelor 17:00, a avut loc un accident grav în comuna Vlădeni.
P. Ion, din comuna Șcheia, județul Suceava, conducătorul auto al unui autoturism marca Dacia Papuc, se deplasa dinspre Suceava spre Botoșani, iar în comuna Vlădeni pierde controlul volanului, intră pe contrasens într-un cap de pod, ricoșând în șanț și ajungând într-un alt cap de pod.
În urma evenimentului, bărbatul de 58 de ani și fiica sa de 21 de ani, care se afla în autoturism, au fost transportați de urgență la spital, cu două ambulanțe.
După primele constatări ale polițiștilor, se pare că șoferul ar fi adormit la volan.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, urmând să cerceteze cauzele producerii accidentului.