Important

NATIONAL | Veşti bune pentru şoferi. Ce se întâmplă cu amenzile de circulaţie

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se stabileşte ca şoferii care primesc amenzi de circulaţie să poată achita jumătate din suma cu care au fost penalizaţi vreme de 15 zile. Totodată, proiectul prevede implementarea un mecanism electronic de evidenţă şi comunicare a amenzilor contravenţionale, precum şi a plăţilor acestora, care va fi utilizat iniţial doar pentru amenzi rutiere, iar datele vor fi accesibile atât autorităţilor, cât şi contribuabililor.

Plata amenzilor va fi monitorizată şi comunicată prin sistem electronic.

Termenul în care se poate plăti jumătate din amenda primită a fost modificat, potrivit România TV. Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care plata amenzilor de circulaţie se va putea efectua în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal,în prezent acest termen fiind de 48 de ore.

De asemenea, proiectul de lege, care va fi trimis spre dezbatere Parlamentului, facilitează plata amenzilor contravenţionale, prin instituirea unui mecanism electronic de evidenţă şi comunicare în materia amenzilor contravenţionale, în măsură să permită furnizarea în timp real a datelor despre creanţele datorate, şi anume amenzile, precum şi despre plăţile efectuate. Accesarea acestor date ar urma să poată fi făcută atât de către autorităţi, cât şi de către contribuabili, informează Executivul.

Mecanismul propus va putea fi utilizat în “sistem pilot” pentru amenzile contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.

Actul normativ prevede constituirea unui cont unic, deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale, asociat bugetelor locale, respectiv bugetului de stat, precum şi obligaţia utilizării seriei de evidenţă unică a procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Achitarea în numerar a amenzilor aplicate prin procese verbale conţinând seria unică de evidenţă se va putea face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor administrativ-teritoriale sau la alte entităţi abilitate, indiferent de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice.

Noul sistem va elimina obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plăţii către agentul constatator.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page