MUZICA | Voltaj s-a calificat în finala EUROVISION. Ce ţări au rămas în concurs după prima semifinală?
Trupa Voltaj, reprezentanta României, s-a calificat în finala Eurovision 2015, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena Wiener Stadhalle, din capitala Austriei.
Calificată în urma selecţiei naţionale din 8 martie, trupa Voltaj – formată din Călin Goia (voce), Oliver Sterian (tobe), Valeriu Ionescu (bas), Gabi Constantin (chitară), Adrian Cristescu (clape) – a urcat pe scena Eurovision Song Contest 2015 marţi seară, în prima semifinală a competiţiei, pe poziţia a 15-a.
Piesa cu care a concurat trupa Voltaj, “De la capăt/ All Over Again”, are muzica creată de Călin Goia, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Paduraru Silviu-Marian, Alstani Victor-Răzvan, şi versurile compuse de Călin Goia, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Paduraru Silviu-Marian, Alstani Victor-Răzvan, Monica-Ana Stevens şi Andrei-Mădălin Leonte. Piesa, care face parte dintr-o campanie, trage un semnal de alarmă asupra situaţiei tuturor copiilor lăsaţi în urmă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
“Intru în semifinală cu gândul la românii din străinătate şi la copiii pe care mulţi dintre ei sunt nevoiţi să îi lase acasă. Este un preţ uriaş pe care îl plătesc pentru visul unui trai mai bun”, spunea Călin Goia, înainte de prima semifinală. “Melodia, show-ul de la Viena şi întreaga campanie vizează o problemă care afectează oameni din mai multe ţări şi îmi doresc ca mesajul nostru să răzbată dincolo de ecranele televizoarelor. Iar cei de acasă, chiar dacă nu ne pot vota, ştiu că vor fi cu sufletul alături de noi şi asta contează enorm”, mai spunea solistul trupei Voltaj, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.