Important

NAȚIONAL | Rovana Plumb: ”Premierul şi preşedintele României ar putea avea acelaşi salariu, iar salariul minim pe economie ar putea fi de 1.200 de lei”

Premierul şi preşedintele României ar putea avea acelaşi salariu, a anunţat, marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb, cittată de RTV. Aceasta este una dintre principalele propuneri aduse prin noua lege de salarizare la care se lucrează în prezent.
Salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei şi va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.

“Suntem în momentul de față în situația de a calcula anumite SCENARII, împreună cu Ministerul de Finanțe. Imediat vom intra în dialog, ca și până acum, cu partenerii noștri sociali, dar ne vom consulta și cu ceilalți colegi ai noștri din Guvern care gestionează domeniile din sectorul bugetar. Cel mai mare salariu va fi cel al preşedintelui României, egal cu al premierului, egal cu cel al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, egal cu cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului“, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Oficialul a mai spus că, după ce s-a reuşit majorarea salariile în educaţie şi sănătate, următorii care vor primi lefuri mai mari vor fi cei din sectorul bugetar.

Ceea ce am reuşit noi să facem pentru anul acesta este să creştem salariile în educaţie şi sănătate. Acum ne uitam spre tot sectorul bugetar, administraţia locală, centrală, pentru că aici nu au mai fost făcute niciun fel de majorări, iar motivarea personalului nu există“, a precizat Rovana Plumb.

În ceea ce privește declarația ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căreia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat că “problema se pune în ceea ce privește motivarea personalului din tot sectorul bugetar”.

Ceea ce am reușit noi să facem pentru anul acesta a fost să creștem salariile doar în cele două sectoare cheie: sănătate și educație. Acum ne uităm către tot sectorul bugetar: administrația publică locală, administrația publică centrală pentru că, într-adevăr, aici nu au mai fost făcute majorări, iar motivarea personalului nu există“, a subliniat ministrul Muncii.

La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara că există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.

Cert este că în momentul de față avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toți salariații din România: creșterea salariului minim pe economie, care, după cum bine știți, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei și, bineînțeles, cele două sectoare bugetare foarte importante — sănătatea și educația unde, începând cu 2014, am prevăzut creșterile de salarii, așa cum ne-am angajat“, preciza ministrul Muncii.
Citeste mai mult http://www.romaniatv.net/ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page