Eveniment

EVENIMENT | Elevă dispărută fără urmă după o poveste de iubire cu un medic. Întâmplări uluitoare înainte de dispariţie

Nici nu s-au stins bine ecourile celebrului caz al avocatei Elodia Ghinescu, că o nouă dispariţie misterioasă, pune pe jar România. De peste doi ani, drama Adinei, o frumoasă elevă a unui colegiu din oraşul Bârlad, care s-a iubit cu un celebru chirurg al urbei, sporeşte locuitorilor teama că un criminal ar putea fi în libertate printre noi. Iubirea interzisă din camera de gardă a spitalului de urgenţe s-a sfârşit brusc cu dispariţia minorei şi de atunci procurorii par neputincioşi în rezolvarea acestui caz fără precedent.

Cu casele cocoţate pe dealurile gata, parcă , să o ia la vale, satul vasluian Ciocani, aflat la numai zece kilometri de oraşul Bârlad, are 358 de gospodării şi câteva sute de suflete. Şi e atâta linişte la Ciocani, că poţi să auzi primăvara foşnind prin grădini. Dar în căsuţa modestă în care îşi duc zilele Elena şi Costel Motaş, împreună cu cei doi copii ai lor, este mare jale şi plânset. De peste doi ani, casa lor este pustie fără Adina, o frumuseţe de fată, în vârstă de numai 16 ani, intrată parcă în pământ.

De atunci viaţa ei încape într-o mână de poze. Iar pentru părinţi cel mai greu este când trebuie să intre în camera Adinei.

Drama familiei Motaş a început într-o zi de marţi, 5 martie 2013. Atunci, fiica lor cea mare, Adriana, alintată de prieteni Adina, elevă în clasa a zecea la Colegiul tehnic Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad, a dispărut fără urmă în timpul orelor de şcoală.

Fata avea un prieten în Bârlad. Ştefan Tofan era cu 10 ani mai mare ca ea. Dar e lucru ştiut, veţi spune, că fetele se îndrăgostesc nebuneşte de băieţii mai mari, chiar dacă mamele lor se opun.

Tatăl Adinei îşi aduce aminte de un episod ciudat din ziua dispariţiei.

“În ziua când o dispărut Adina, eu eram la tăiat la vie la Movilşeni la un om, şi m-a sunat Ştefan şi mi-a spus Ştefan, nea Costel, nu, nene, uite Adina nu vrea să se ducă la şcoală. Zic de ce? Şi atât am auzit glasul: dă, mă, telefonul, dă-i telefonul, dă-i telefonul… Glasul Adinei, da. Era lângă el. Dă-mi să vorbesc cu ea, cu Adina. Şi Adina n-o vrut să vorbească cu mine. Îi auzeam glasul, dă-mi telefonul, dă-mi telefonul”. Atât. Ultima dată”, a spus Costel Motaş, tatăl Adinei.

Asta se întâmpla pe la prânz când Adina începea şcoala. Apoi orele au trecut, cenuşii, una după alta. S-a făcut seară, a trecut şi ultimul autobuz prăfuit prin Ciocani, dar fără să o aducă acasă şi pe Adina. Cu numai trei zile înainte de dispariţie, mama fetei a avut o presimţire că ceva rău avea să se întâmple.

După trei zile de aşteptări chinuitoare şi căutări zadarnice, neagra presimţire s-a adeverit. Pe 8 martie, mama a anunţat la poliţie dispariţia fiicei. Când se întorcea acasă a avut parte, însă, de o surpriză.

“Veneam chiar de la poliţie şi am venit, nu mai ştiu cu cine am venit, cu o ocazie şi drept aici cum apucăm spre Ciocani de la Bârlad în barieră, era Alina, prietena ei şi suntem şi un fel de rude din partea soţului şi am zis , opreşte să o luăm şi noi pe Alina. Că duminica Alina o fost toată ziua şi o stat cu Adina că erau şi verişoare de a doilea cum ar veni… şi am spus poate Alina ştie ceva de Adina, o fi undeva, în mintea mea o fi fost poate s-o fi măritat, o fi fugit cu vreun băiat, dar nicidecum n-am ştiut de doctor. Când i-am zis lui Alina: spune-mi ce aţi mai vorbit voi, duminică, mi-a zis, lasă-mă în pace, lasă-mă în pace, că eu nu ştiu nimic decât de doctor. Şi eu atunci am zis, ce doctor? Opreşte maşina şi lămuriţi-mă, ce doctor? O oprit băiatul ăla maşina şi mi-a spus, da, tanti Lenuţa, Adina avea o relaţie cu doctorul Marcu”, a spus mama fetei.

Doctorul Octavian Marcu a cunoscut-o pe Adriana Moteş în vara lui 2012 când a operat-o la Spitalul Municipal de Urgenţă din Bârlad unde era chirurg. Mai întâi pentru un banal furuncul, apoi, o lună mai târziu, pentru o apendicită acută. Nu ştim pe cine a lovit mai întâi săgeata lui Cupidon, dar după operaţie, vreme de un an şi jumătate, camera de gardă a spitalului a devenit locul iubirii interzise dintre o elevă minoră şi medicul ei curant în vârstă de 42 de ani. Asta în timp ce Ştefan, iubitul oficial al Adinei, era plecat la muncă în străinătate. Când s-a întors în ţară, în februarie 2013, Ştefan a aflat de idilă. Nu ştim cine a avut ideea de a-l şantaja pe doctor cu dezvăluirea relaţiei sale clandestine.

Însă, pe 9 martie 2013, la numai o zi după ce mama a anunţat dispariţia fiicei sale, medicul Octavian Marcu a făcut plângere la poliţie arătând că ar fi fost şantajat de Adina şi Ştefan, care i-au cerut bani în schimbul tăcerii lor. Cum fata era de negăsit, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a deschis un dosar penal pentru omor, cercetările fiind coordonate de procurorul de caz Alice Ruja. Atât Ştefan Tofan cât şi Octavian Marcu au devenit suspecţi de omor.

“Există suspiciuni de omor, minora a dispărut în data de 5 martie 2013 . Începând de anul trecut ea a întreţinut relaţii intime cu un medic din Bârlad, medic care declară că a fost şantajat de către fată cu două zile înainte de dispariţia ei. În sensul că i-a solicitat suma de 3500 lei ca să nu divulge relaţiile intime dintre ei”, a declarat Alice Ruja, procuror de caz Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Potrivit procurorului de caz, medicul ar fi declarat că în ziua dispariţiei s-ar fi întâlnit cu minora la ora 16, pe o stradă din apropierea şcolii, unde i-a înmânat acesteia 2000 de lei din suma solicitată. Minora i-a cerut apoi medicului să o ducă cu maşina sa, un Mitsubishi Pajero, la ieşirea din Bârlad spre Bucureşti şi să o lase la intersecţia drumului european cu drumul care merge spre Podul Turcului. Medicul a mai declarat că ar fi dus-o pe fată în intersecţie şi ar fi lăsat-o dincolo de sensul giratoriu, într-un scuar de pe partea dreaptă. Iar de atunci nu a mai văzut-o. Totuşi, percheziţiile făcute, în iulie 2013, în maşina personală, în camera de gardă a spitalului din Bârlad şi pe proprietatea lui Octavian Marcu din localitatea Bădeana, nu au dus la descoperirea unor probe relevante în caz.

În faţa jurnaliştilor, medicul a fost cam scump la vorbă, dar în biroul anchetatorilor limba i s-a dezlegat. Cei doi suspecţi au fost supuşi testului cu detectorul de minciuni. Din păcate, doctorul nu a primit notă de trecere.

“La întrebarea referitoare la omor a manifestat comportament simulat. Astfel încât luăm în calcul şi o asemenea variantă nu doar o simplă dispariţie. A fost întrebat, evident, de ce a picat testul şi în discuţia atât cu psihologul cât şi cu noi anchetatorii a dat declaraţii fluctuante. La un moment dat ajungând să spună că a dus fata înafara localităţii şi a predat-o către trei bărbaţi cărora le-a dat suma de patru mii de lei ca să scape de fată. Asta a declarat în discuţii. În discuţii, nu în scris, că după aia, a revenit şi a spus că a fabulat. Şi-a motivat fabulaţia pe labilitate psihică. În scris însă, a scris cu mâna lui faptul că i-a trecut prin cap să angajeze pe cineva pentru a o înlătura pe fată”, a mai spus Alice Ruja, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Cu labilitate psihică reală ori disimulată, pe 27 februarie 2014, medicul a scăpat de acuzaţiile grave. În mod surprinzător procurorii au clasat dosarul de omor, pe motiv că nu au probe care să certifice că Adina este moartă. Ba, dimpotrivă, au spus că fata trăieşte, bazându-se pe un mesaj SMS primit de Ştefan de la ea. Părinţii Adinei cred, însă, că totul nu este decât o farsă.

Procurorii au descoperit că această cartelă telefonică a fost cumpărată şi activată în decembrie 2012, nefiind folosită decât pentru a trimite pe 18 martie 2013 respectivul mesaj dubios, care părea mai degrabă un alibi al criminalului. Totuşi, l-au considerat un indiciu că fata trăieşte. La fel cum au considerat şi declaraţiile unor martori care au afirmat că ar fi văzut-o pe Adina în viaţă. Părinţii Adinei demontează şi acest indiciu.

E lesne de înţeles de ce familia fetei s-a arătat nemulţumită şi a contestat soluţia de clasare a dosarului de omor. În octombrie anul trecut dosarul a fost redeschis.

În motivarea deciziei, judecătorii au recomandat procurorilor să-i reaudieze pe suspecţi şi să efectueze noi căutări pentru găsirea fetei. Este vorba despre operaţiuni de căutare cu scafandri în lacul de acumulare de la Tichileşti Vrancea, unde medicul se deplasa frecvent deoarece acolo locuia un bărbat care avea grijă de proprietăţile sale. Dar şi despre reluarea căutărilor pe terenul său de la Bădeana.

Chirurgul a forat două fântâni pe proprietatea sa doar că imediat le-a acoperit motivând că nu a găsit apă. Poliţiştii se vor reîntoarce şi vor face cercetări în zonă.

Astăzi mama şi tatăl Adinei nu mai au încredere în justiţie. Poate şi pentru că, între timp, chirurgul a scăpat şi de acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Pe vremea asta colegele de şcoală ale Adinei îşi caută deja rochia pentru balul de sfârşit de an. Din păcat, Adina a ratat acest bal. Despre drama fetei care ar fi împlinit, în octombrie trecut, vârsta majoratului, în sat fiecare crede ce vrea.

Cum părinţilor nu le-a mai rămas decât credinţa în Dumnezeu, cu fotografia Adinei în gând se duc seara la culcare, cu ea se trezesc dimineaţa pentru a o lua de la capăt.

Până când o minune se va întâmpla, în satul cu casele cocoţate pe dealurile gata, parcă, să o iala vale, viaţa merge mai departe. Şi e atâta linişte la Ciocani, că poţi să auzi primăvara foşnind prin grădini.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

One Comment

  1. Cum e posibil ca acest medic sā scape basma curatā?..Nu sunt zece suspecti:e doar unul,si e clar cā nu spune tot,minte.Oare trbuie rugat frumos sā spunā tot?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page