NATIONAL | Crucea Roșie și Semiluna Roșie, 50 de ani de la adoptarea Principiilor Fundamentale
În acest an, de ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii vom sărbători 50 de ani de la adoptarea Principiilor Fundamentale.
Principiile Fundamentale definesc modul nostru de oferi sprijin, responsabil și unitar, persoanelor și comunităților vulnerabile, oriunde și oricând este nevoie. Umanitatea reprezintă expresia motivării noastre. Imparțialitatea ne calăuzește în modul de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili, în timp ce ne pastrăm întotdeauna Neutralitatea și Independența. Ne dezvoltăm pe baza serviciilor de Voluntariat. Unitatea și Universalitatea ne ajută să ne ancorăm acțiunile locale în solidaritatea globală. Acestea sunt Principiile Fundamentale ale Mișcării Internaționale Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Nevoile umanitare și zonele în care ne desfașurăm activitatea devin din ce în ce mai complexe. Totuși, Principiile noastre Fundamentale răman neschimbate, călăuzindu-ne acțiunile și proiectele în toate situațiile, permițându-ne să ajungem la persoanele cele mai vulnerabile.
La nivel mondial, Miscarea Internațională Crucea Roșie și Semilună Roșie sprijină milioane de oameni anual – în perioade de conflict armat, dezastre sau crize. Crucea Roșie Română, ajută anual mii de persoane, contribuind la dezvoltarea comunităților prin programele sociale, de interventie la dezastre, cursuri de calificare și de prim ajutor, alături de campanii de informare și educație pentru sanatate.
Proclamate în Viena în 1965, cele șapte Principii Fundamentale reprezintă expresia bunelor practici și a valorilor Miscarii Internationale Cruce Roșie și Semilună Roșie: Umanitate, Impartialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate.
Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, care se marchează pe 8 mai, este ziua de naștere a fondatorului Crucii Roșii, Henry Dunant și este o aniversare anuală a Mișcarii Internationale Crucea Rosie și Semilună Roșie. În fiecare an, Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, organizează activități specifice pentru a evidenția rolul Mișcării în țările respective.