NAȚIONAL | 9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai.
Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane.
In acea zi memorabila, Mihail Kogâlniceanu, declara in Parlamentul tarii: ‘suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independenta astfel proclamata trebuia consfintita si aparata pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa forţelor militare turceşti si recunoscuta apoi de puterile europene.
Al doilea eveniment se refera la ziua de 9 mai 1945, zi in care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obtinut victoria impotriva Germaniei naziste, punând astfel capat celei mai pustiitoare conflagratii din istoria continentului european.
Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’.
Fragment din textul propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi.
Ziua Europei
În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.
Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).
Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre.
Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România, şi ulterior Croaţia. Uniunea Europeană are în prezent 28 de state membre.
Printre evenimentele de diplomaţie publică şi culturală care au loc cu acest prilej se numără manifestările comune organizate sub egida preşedinţiei Uniunii Europene: mese rotunde, expoziţii de carte şi fotografii, proiecţii de filme artistice şi documentare, distribuirea de materiale promoţionale despre ţările europene. Acţiunile dedicate sărbătoririi acestei Zile europene continuă pe tot parcursul lunii mai.
Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ‘Europe Unite’, care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
Sursa: Realitatea.net