Cardul de sănătate a devenit obligatoriu de ieri, numai că, în continuare, peste 800.000 de persoane nu au intrat în posesia lui.
Chiar dacă reţetele compensate ar trebui eliberate şi pentru acei pacienţi care încă nu deţin card de sănătate, în farmacii, oamenii se lovesc de refuzuri.
Ministrul Bănicioiu susţine că până la remedierea deficienţelor din sistem, calitatea de asigurat se va dovedi prin adeverinţă, ca şi până acum.
Ar fi trebuit să facă sistemul medical să meargă ca uns, însă până va ajunge în buzunarele tuturor asiguraţilor, cardul de sănătate blochează reţetele compensate.
Teoretic, pentru reţetele compensate, pacienţii ar trebui să poată intra în posesia medicamentelor dacă apar în sistem ca asiguraţi. În practică, fără cardul de sănătate, reţeta e nulă.
Instrumentul care ar trebui să pună capăt tuturor inadvertenţelor este, ca şi până acum, adeverinţa de asigurat.
În spitale, pacienţii trebuie să prezinte cardul când sunt internaţi. Însă, şi la externare medicii vor solicita cardul, pentru a introduce în sistem toate procedurile efectuate. Cardul la externare va fi solicitat doar celor care s-au internat după 1 mai.
500.000 de asiguraţi nu au primit deocamdată cardul, iar alţi 350.000 au cardurile la medicul de familie. Din cei care nu au intrat în posesia lor, 10% sunt din Bucureşti.
Până acum, la nivel naţional, au fost distribuite aproape 14 milioane de carduri, iar Ministerul Sănătăţii a început verificări pentru vedea dacă personalul din unităţile medicale foloseşte sistemul.
Sursa: antena3.ro