Important

NATIONAL | Klaus Iohannis cheamă sindicatele la consultări

Președintele Klaus Iohannis a chemat liderii confederațiilor sindicale, la consultări, joi, la Palatul Cotroceni, pe teme de dialog social, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale. Precizăm că președintele se află începând de astăzi, într-o vizită oficială, de două zile, în Italia.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, invită joi, 30 aprilie a.c., ora 11.00, la Palatul Cotroceni, liderii confederațiilor sindicale pentru discuții pe teme actuale care privesc dialogul social.

Invitația este adresată domnului Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, domnului Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Meridian, domnului Leonard Bărăscu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – Frăția, domnului Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa și domnului Iacob Baciu, preşedintele Confederației Sindicatelor Democratice din România”, se menționează în comunicat.

Reamintim că săptămâna trecută Klaus Iohannis a avut consultări cu partidele parlamentare.

Klaus Iohannis, înainte de vizita oficială în Italia. Care sunt temele de discuție:
Aderarea la spațiul Schengen și respectarea drepturilor românilor care locuiesc în Italia sunt subiecte pe agenda discuțiilor pe care le avea președintele Klaus Iohannis în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde luni și marți în Italia, a anunțat șeful statului.

“Deplasarea în Italia continuă seria vizitelor externe pe care am ținut să le fac la început de mandat în state cu care România are parteneriate strategice și parteneriate speciale. Importanța acestei vizite este dată de mai multe aspecte: existența unui parteneriat strategic, și a unei tradiții de colaborare între cele două state, de faptul că Italia este unul dintre principalii economici ai României și nu în ultimul rând de existența în Italia a unei comunități românești foarte mari.(…) Voi aborda tema aderării României la spațiul Schengen așa cum am făcut-o cu ocazia tuturor vizitelor în capitalele europene.(…) Doresc ca drepturile cetățenilor români să fie respectate și apărate”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, luni, într-o declarație de presă pe Aeroportul Henri Coandă. Din delegația care îl însoțește pe șeful statului în deplasarea externă fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprișor, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, secretarul de stat în MAE George Ciamba.

Iohannis, după consultările cu partidele: Ne aflăm pe drumul cel bun. Avem acord pe 3 mari chestiuni.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, după încheierea consultărilor cu partidele parlamentare, că reprezintă primul pas “pentru o altfel de politică, a normalității”, afirmând că are “convingerea că ne aflăm pe drumul cel bun”. Iohannis a subliniat că există un acord pe trei mari chestiuni: adoptarea legii alegerilor locale, a legii finanțării partidelor și a campaniilor electorale, precizând, totodată, că “sunt câteva proiecte convenite la precedentele consultări care au progresat”, dar și “teme sensibile precum votul pentru diaspora care nu au făcut mari progrese”. Iohannis a ținut să sublinieze că “nu promulgă legi care încalcă principii constituționale” și că nu consideră că ar trebui să comenteze “personal orice eveniment”.

“Apreciez interesul pentru aceste consultari, dar si participarea partidelor politice la aceste consultari si ma bucur sa constat ca incet, dar sigur, cu acest tip de consultare intram in normalitate. Cred ca este un pas pentru o altfel de politica, a normalitatii. Urmatorul pas e ca aceste discutii sa se si concretizeze in proiecte, asteptate de politicieni si de cetateni.

In urma discutiilor, am convingerea ca ne aflam pe drumul cel bun. Sunt cateva proiecte convenite la precedentele consultari care au progresat, dar sunt si teme sensibile precum votul pentru diaspora care nu au facut mari progrese. Le-am luat astazi in discutie pe toate. Ca o prima concluzie, pot sa zic ca exista un acord pe trei mari chestiuni. În primul rand, pana la jumatatea lunii mai sa fie adoptate de Parlament si trimise spre promulgarea legea privind alegerile locale si legea finantarii partidelor si a campaniilor electorale. In privinta celei din urma repet: nu promulg legi care incalca principii constitutionale.

Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia ca partidele doresc sa lase portite pentru finantari, in special imprumuturile de la persoane fizice și despre necesitatea transparentei si existentei un mecanism de verificare. Ma bucur sa constat ca partidele au fost de acord cu aceste modificari. A doua zona de acord se refera la legislatia privind alegerile parlamentare. Toate partidele s-au declarat sa finalizeze acest proiect pana la finele acestei sesiuni. Al treilea aspect priveste votul prin corespondenta.

Votul pentru diaspora – nu mi-am ascuns preocupare fata de intarzierea dezbaterii. Toate partidele, astazi, au dat asigurari ca exista vointa politica si ca o solutie legislativa va fi adoptata in timp util. Astept ca stadiul declarativ sa fie depasit si va asigur ca voi urmari cu mare atentie ce se intampla in continuare in aceasta speta.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page