Sanatate

SANATATE | Ceaiul care combate cancerul tiroidian

Dacă este consumat cu regularitate, un ceai aparent banal are un beneficiu extrem de important asupra corpului – reduce riscul apariției cancerului tiroidian, potrivit unui studiu realizat în Grecia.

Cercetătorii greci au analizat ratele de apariţie a cancerului şi obiceiurile alimentare pentru un grup de 113 pacienţi internaţi în două spitale din Atena, diagnosticaţi cu cancer de tiroidă, între anii 1990 şi 1993. Ei au comparat datele acestora cu cele obţinute de la 178 de persoane care nu aveau cancer de tiroidă, fiind fie sănătoşi, fie diagnosticaţi cu alte boli, şi cu datele recoltate de la 286 de persoane cu noduli tiroidieni benigni.

Participanţii au oferit informaţii despre istoricul lor familial, dietele şi obiceiurile lor alimentare, inclusiv despre consumul de alcool, cafea şi ceai.

După ce au eliminat alţi factori de risc precum vârsta, sexul şi indicele de masă corporală, oamenii de ştiinţă au descoperit că pe măsură ce consumul zilnic de ceai de mușețel creşte, riscul de a dezvolta orice tip de noduli tiroidieni a scăzut considerabil.

Persoanele care beau ceai de muşeţel de două până la şase ori pe săptămână prezentau un risc cu 70% mai mic de cancer tiroidian. După 30 de ani de consum regulat de ceai de muşeţel, acest risc scade cu aproximativ 80%.

Cercetătorii au analizat şi legătura dintre riscul de cancer tiroidian şi alte două tipuri de ceai, foarte populare în Grecia – ceaiul de salvie şi ceaiul dintr-un amestec de plante, cunoscut sub numele de “ceai de munte”. Ei au descoperit că şi aceste tipuri de ceaiuri contribuie la o scădere a riscului de cancer tiroidian, însă legătura statistică nu a fost la fel de consistentă ca în cazul ceaiului de muşeţel.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page