Local
LOCAL | Vezi de când se întrerupe furnizarea căldurii!
Societatea Modern Calor SA aduce la cunoștința consumatorilor săi faptul că, datorită temperaturilor exterioare în creștere, începând de vineri, 24 aprilie, se va întrerupe furnizarea agentului termic pentru consumatorii casnici din municipiul Botoșani și nu se va relua decât dacă condițiile atmosferice o vor impune.
Furnizarea apei calde de consum va continua să se facă în parametri normali.
Modern Calor încheie astfel încă un sezon de furnizare în care serviciile au fost asigurate la standardele de calitate asumate și la prețuri dintre cele mai mici la nivel național, grație investițiilor majore făcute în ultimii ani de municipalitate în sistemul de producere și distribuție a energiei termice.