LOCAL | 100 de ani de la genocidul împotriva armenilor, comemorați vineri la Biblioteca Botoșani
Biblioteca Județeană Mihai Eminescu va marca un secol de la declanşarea primului mare genocid al secolului XX, şi anume genocidul împotriva armenilor de pe teritoriul Imperiului Otoman, din perioada 1915-1918.
La sediul central, vineri, 24 aprilie, la ora 12.00, va fi vernisată expoziția de carte, reviste și articole intitulată “Genocidul împotriva armenilor”.
Acțiunea este organizată de bibliotecarul ANA TELETIN în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România – Filiala Botoșani, prin președintele Viorica Popa.
O slujbă de comemorare a victimelor Genocidului Armean a fost oficiată astăzi astăzi la Biserica Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Botoşani, de preotul paroh Radu Kricor Holca, în prezența membrilor comunităţii.
Potrivit wikipedia.org, Genocidul armean, cunoscut odată ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor (în limba armeană Metz Yeghern, “Marele Rău”) sau Genocidul uitat se referă la doua evenimente distincte dar care au legatură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între anii 1894-1896, și a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul Junilor turci între anii 1915-1916. Termenulgenocid e asociat celui de-al doilea episod, care este comemorat de către armeni pe 24 aprilie. În acest genocid, au fost omorâți aproape 2 milioane de armeni.
Sursa foto: Costel – Dorin Grigoruță