EVENIMENT | Copil de 11 ani, mort de 1 Iunie, in timp ce se afla intr-o excursie cu mai multi colegi
1 Iunie va ramane o zi neagra in amintirea unor parinti din Bihor. Baiatul lor in varsta de 11 ani, care se afla intr-o excursie cu niste colegi, a murit dupa ce a alunecat intr-o rapa.
Profesorul spune ca s-a indepartat de ceilalti si lipsa lui a fost observata abia cand grupul s-a reunit ca sa mearga la masa.
Baiatul, elev in clasa a patra, a plecat in excursie impreuna cu 50 de colegi. Erau insotiti de profesori, dar si de cativa parinti. Au hotarat sa mearga la iarba verde, la marginea satului Pestis. Cum au ajuns acolo, copiii au inceput sa se joace. Nimeni n-a observat insa ca unul dintre elevi s-a aventurat in padure. Abia cand au fost chemati la masa de pranz, profesorii au observat ca unul dintre elevi lipsea de la apel.
Parintii lui au fost anuntati imediat si toata lumea a inceput sa-l caute pe copil prin padure. Un unchi de-al lui a fost cel care l-a descoperit fara viata, intr-o rapa.
Este posibil ca pustiul sa fi alunecat pe frunze, sa se fi lovit la cap si, foarte probabil, sa-si fi fracturat coloana vertebrala.
Cauza exacta a mortii va fi stabilita insa abia dupa efectuarea necropsiei.