ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Percheziții domiciliare la Botoșani, după un jaf în Belgia. FOTO!

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Biroul Teritorial Arad  împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Arad şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au efectuat, la data de  17.04.2015, un număr de 11  percheziţii domiciliare  pe raza judeţelor Arad, Alba, Botoşani şi Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat  în comiterea infracţiunii de furt calificat pe teritoriul statelor membre U.E, se arată într-un comunicat DIICOT.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii martie 2015,  suspecţii F.Ş., S.O.S, T.P., M.V.E., T.M.A. şi B.B.P., au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la care au aderat şi suspecţii B.M.L., M.C., Ş.V., R.G. şi B.I., cu scopul săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniului.

S-a reţinut că  în noaptea de 28/29.03.2015, suspecţii, prin efracţie şi escaladare au pătruns mascaţi în incinta unui depozit situat pe raza localităţii Aubange, Belgia, de unde au sustras un număr de 371 biciclete, în valoare totală de 620.316,97 euro.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost recuperate un număr de 235 biciclete şi alte bunuri provenite din activităţi infracţionale.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Arad au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane.

Acţiunea a fost efectuată în colaborare cu autorităţile judiciare belgiene.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

biciclete- descinderi-diicot6 biciclete- descinderi-diicot5 biciclete- descinderi-diicot4 biciclete- descinderi-diicot3 biciclete- descinderi-diicot2 biciclete- descinderi-diicot

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page