CALENDAR | Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii

Vineri, în unele zone ale ţării, tinerii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul că adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu soră sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.
Sunt însă şi persoane care susţin că termenul “aghiasma” vine de la “iazma”. În DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de “arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”, este indicat că şi în DLR, cu etimologie necunoscută. În sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit următoare explicaţie: atunci când preotul sfinţeşte apa, la sfârşit, cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Când se cântă troparul, preotul stropeşte pe credincioşi în cele patru puncte cardinale cu apa sfinţită, spre alungarea “celui potrivnic”, adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acţiunea stropirii cu apa sfinţită şi rostirea cantării ei, s-a reţinut în popor scopul urmărit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga “arătarea urâtă şi rea”, adică duhul cel rău, satana.

Tot astăzi, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremeuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

În unele zone din țară, de Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

În ziua de vineri, din 17 aprilie 2015, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.
Izvoare tămăduitoare la noi în ţară
Maica Domnului a dăruit şi poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se afla la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, la mai puţin de 5 km de municipiul Ploieşti. Potrivit Tradiţiei, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.
Un alt izvor cu apa vindecătoare se afla la Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune că acest izvor a ţâşnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvântat cu apa tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din judeţul Neamţ. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mănăstire. El izvoraşte de sub muntele Feriga şi se afla la 50 m de biserica mănăstirii.
Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, din judeţul Argeş şi cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcţie la sfântul lăcaş.

Izvorul Tămăduirii în iconografie

În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se afla într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti.
Aceasta icoană exprima ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: “De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dansul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie” (În. 4, 10; În. 7, 38).

IZVORUL TAMADUIRII: La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare., unde peste 5.000 de credincioşi, constănţeni dar şi pelerini veniţi din toate colţurile ţării, sunt așteptați să ajungă, vineri, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Săebătoarea este rânduită de Biserică în prima zi de vineri după Învierea Domnului, iar pelerinii vin la Mănăstirea Dervent cu credinţa că apa izvorului despre care se spune că a apărut după ce Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul într-o piatră vindecă bolile. De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău”, scrie agroinfo.ro.

În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.