La data de 15.04.2015, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dumbrava Roșie, din municipiul Dorohoi, o femeie de 28 de ani, din localitate, a surprins şi accidentat un minor de 15 ani din localitatea Petricani, oraș Săveni.
Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că evenimentul s-a produs din culpa pietonului, care s-a angajat în traversarea străzii, în fugă, fără să se asigure şi prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la Spitalul Municipiului Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie Botoșani.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.