Puţini ştiu care sunt tradiţiile din străbuni, specifice primei zile de Paşte. Fetele trebuie să se spele pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, bănuţi şi busuioc. Alte vorbe din popor spun că în prima zi de Paşte se ciocnesc ouăle, dar că acestea nu trebuie să se mănânce.
Tradiţiile populare ale românilor, dar şi ale creştinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt departe de tradiţia iudaică, ce presupunea o sărbătoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca şi mielul, se consumau în grabă, însoţite de ierburi amare, după cum amară fusese şi robia din ţara Egiptului. Pasca primilor creştini era o pâine dulce, care se sfinţea de către preoţi, apoi se împărţea săracilor. Amintirea acesteia este pasca de astăzi.
La biserică pasca este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paşte. După sfinţirea din dimineaţa primei zile de Paşte, pasca dobândeşte puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consumă imediat după anafura. Tot în coşul care se duce la sfinţit, femeile pun cârnaţi, ouă roşii şi impistrite, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente, sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.
În unele locuri se spune că, cine mănâncă ouă în ziua de Paşte va fi uşor peste an. În trecut albuşul de ou roşu sfinţit se usca, se pisa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţa, ai vitelor şi oamenilor. Cu slănina se ungeau rănile sau vreun picior scrântit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu sănină şi tămâie puse pe o lespede. Slănina, consumată ca atare, se spunea că are proprietăţi tămăduitoare pentru oameni şi vite. Hreanul sfinţit se păstra în pământ, crezându-se că el curăţeşte apa fântânilor, vindecă de boli şi friguri. Dacă cineva îl consumă când vine de la biserică, se spune că va fi iute şi sănătos tot anul.
Sarea era folosită la sfinţirea fântânilor, iar azi e pusă în mâncare. Cuişoarele se spunea că sunt bune pentru dureri de măsele, iar cu făină se frecă ochiul vitei bolnave de albeaţă. Potrivit crestinortodox.ro, despre usturoiul sfinţit se spunea că nu se strică; dar folosea şi la alungarea strigoilor sau pentru tămăduirea celor bolnavi.
Puteri deosebite i se atribuie şi lumânării de la Înviere, care este păstrată şapte ani şi aprinsă în caz de grindină, furtuni, sau mari primejdii.
La întoarcerea de la slujba de Înviere, creştinii pun într-un lighean un ou roşu si o monedă de argint, peste care toarnă apă neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi zicând: “Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouale roşii de Paşti; să fiu iubit ca ouale în zilele Paştilor.”
Atunci când se dă cu banul pe faţă, se spune: “Să fiu mândru şi curat ca argintul. Iar fetele zic: “să trec la joc din mână-n mână, ca şi banul”, “să fiu uşoară ca şi cojile de ouă, care trec plutind pe apă”. În unele sate, în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc existând credinţa că, dacă te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.
Familia creştină se aşază apoi la masa pascală. După această masă, capul familiei ciocneşte ouă cu soţia. Apoi ciocnesc şi ceilalţi membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai întâi revine celui mai în vârstă. Se crede că, făcând acest lucru, membrii familiei se vor vedea şi pe lumea cealaltă.
Se spune ca în prima zi de Paşte nu e bine să mănânci ouă roşii, pentru că tot anul “îţi va mirosi gura ca oul clocit” sau că e bine să mănânci ouale nesărate, căci altfel ţi se vor roşi mâinile. În ziua de Paşte se spune că nu e bine să dormi, că-ţi ia strigoiul anafura dintre dinţi, o vinde diavolului şi nu mai ai noroc în casă.
După credinţa populară, e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul prima dată pentru că, dacă din întâmplare te rătăceşti printr-o pădure, trebuie să-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit oul de Paşte şi imediat găsesti drumul. Băiatul, dacă vrea să ciocnească oul cu o fată, îl incearcă să vadă dacă este tare, ciocnindu-l uşor de frunte.
Sursa: romaniatv.net
