ImportantLocal

LOCAL | 140 de hectare de teren vor fi împădurite în “Luna plantării arborilor” – FOTO

Oficial, startul a fost dat astăzi, însă pentru că vremea a permis-o, silvicultorii desfășoară de câteva zile campania de împădurire a terenurilor destinate împăduririlor și de consolidare a împăduririlor efectuate in anii anteriori.

Pentru acest an, Direcţia Silvică şi-a propus să împădurească integral 140 de hectare din sarcina anuală de 148 de hectare şi să completeze suprafeţe mai vechi consolidări), pe o suprafață totală de 68 hectare.

Până acum au fost plantate deja 45 de hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din suprafața programată.

Peste 30 de lucrători ai instituției s-au deplasat, ieri, la Oneaga, unde au sădit câțiva puieți de gorun și paltin.

luna padurii- plantari-arbori- silvic61

Acţiunile silvice care se desfăşoară în această perioadă de către Direcţia Silvică Botoşani au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, participarea tineretului şi în special a elevilor la aceste acţiuni.

Pe lângă lucrările de împădurire pe cale artificială, va fi regenerată pe cale naturală 65 ha de pădure, din sarcina anuală de 95 ha. Regenerările naturale se vor realiza in urma tăierilor de racordare în suprafeţele parcurse cu tăieri de regenerare sub masiv si in urma tăierilor în crâng efectuate în arboretele de salcâm si salcie. In aceste suprafeţe se vor efectua lucrări de recepare a seminţişurilor zdrelite cu ocazia exploatării masei lemnoase precum si de stimulare a drajonării.

Suprafeţe de  împădurit  sunt în  special  cele de pe care s-au  exploatat  arboretele  de molid  afectate  de  dăunători precum  şi  unele  terenuri  achiziţionate in anii anteriori, în numele statului.

Conform planurilor tehnico-organizatorice aprobate, suprafeţele de împădurit vor fi de de 53 ha la Ocolul Silvic Flămânzi, 46 ha la Ocolul Silvic. Darabani,  de 24 ha la Ocolul Silvic. M. Eminescu, de 9 ha la Ocolul Silvic. Truşeşti, de 3 ha la Ocolul Silvic. Dorohoi si de 5 ha la Ocolul Silvic Botoşani.

La Ocolul Silvic Darabani cele mai mari suprafeţe se vor împăduri pe raza localitatilor Oroftiana , com. Suharău – 29 ha si în perimetrul de ameliorare Bodron III, com.  Coţuşca   – 13 ha.

La Ocolul Silvic Flămânzi cel mai mare şantier este în pădurea Runc, com. Frumuşica -53 ha, iar la Ocolul Silvic  M. Eminescu în  pădurea Tudora, pe o suprafaţă de 19 ha.

Majoritatea puieţilor necesari pentru  această  primăvară sunt   asiguraţi  din  pepinierele  proprii – 773 mii puieţi iar 285 mii de  puieţi provin prin transfer de la Direcţiile Silvice vecine.
Cele mai  multe  suprafeţe  se  vor planta în această  primăvară  cu gorun, stejar, fag, salcâm,  salcie, plop,  frasin, paltin, ulm, cireş, mojdrean şi  sălcioară.
Pentru  efectuarea  lucrărilor  de  împăduriri  din  această  primăvară au fost alocate importante  resurse  financiare,  acestea fiind  de   peste 1.522.000 lei din fonduri  proprii (fondul de  conservare şi regenerare)  şi peste 128.000 lei din  fonduri bugetare ( fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie  silvică).

luna padurii- plantari-arbori- silvic71 luna padurii- plantari-arbori- silvic69 luna padurii- plantari-arbori- silvic63 luna padurii- plantari-arbori- silvic8 luna padurii- plantari-arbori- silvic60 luna padurii- plantari-- arbori- silvic padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (19) padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (7) padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (4)  padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (1) padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (24) padure- plantare arbori-directia silvica-lemne (28)

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page