De la 1 mai, serviciile medicale suportate de Casa de Asigurări vor fi condiţionate de prezentarea cardului de sănătate, a anunţat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. Pacienţii care n-au intrat în posesia cardului sau care îl refuză trebuie să-şi procure o adeverinţă de la CAS.
“În momentul de faţă, cardul se sănătate este funcţional, iar de la 1 mai va deveni obligatoriu. Mare parte dintre medici au achiziţionat cititoare, inclusiv unităţile de sănătate şi au fost iniţiate până acum câteva milioane de carduri”, a declarat Nicolae Bănicioiu.
Persoanele care nu intră până la acea dată în posesia cardului sau care refuză folosirea lui pot beneficia de servicii medicale gratuite, pe baza unei adeverinţe de la Casa de Asigurări de Sănătate, valabilă timp de trei luni.
Pentru cei peste 4.000 de români care au refuzat documentul electronic din motive religioase s-a găsit deja o alternativă: o adeverinţă care este valabliă timp de trei luni şi care demonstrează calitatea de asigurat, dar pe care aceştia sunt nevoiţi să o ridice personal de la sediul caselor judeţene de care aparţin după ce au depus o cerere în acest sens. Adeverinţa trebuie, însă, reînnoită la fiecare trei luni.
„Pentru obţinerea acestei adeverinţe, asiguratul va depune o declaraţie pe propria răspundere că refuză cardul de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă şi va depune cardul de sănătate, în cazul în care acesta i-a fost distribuit. De asemenea, pentru acei asiguraţi care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, cardurile de sănătate se eliberează la sediul casei de asigurări în evidenţa căreia se află”, a spus Vasile Ciurchea, președintele CNAS, adăugând că 800.000 de carduri nu au fost încă distribuite de Poşta Română.
Deşi medicii de familie spuneau la începutul acestui an că nu sunt de acord să distribuie cardurile de sănătate, sute de doctori au solicitat deja caselor de sănătate documentele electronice pentru pacienţii de pe liste.
În schimb, persoanele care au intrat deja în posesia documentului din plastic trebuie să meargă la orice furnizor de asistenţă medicală, unde cardul de sănătate poate fi activat. Documentul electronic, prevăzut strict cu numele, prenumele şi codul de identificare a asiguratului, va fi introdus în cititorul de card, accesoriu obligatoriu pentru cabinetele medicale, farmacii şi spitale.