International

INTERNATIONAL | Zeci de minore au fost salvate de poliţiştii italieni din mâinile unor proxeneţi români

Mai multe românce sunt în prim-planul unor anchete importante derulate zilele acestea în Italia. La Milano, poliţiştii au salvat zeci de minore pe care proxeneţii, tot români, le obligau să se prostitueze. Iar în regiunea Campania, o româncă de 30 de  ani a fost ucisă cu brutalitate.

Românca a fost găsită fără suflare pe un drum lăturalnic din regiunea Campania. Suferise o lovitură gravă la cap. Agresorul a lovit-o cu un obiect contondent, apoi a abandonat-o în câmp. Un apel anonim a alertat Poliţia, iar trupul femeii a fost găsit după lungi căutări.

Zilele trecute, o prostituată de culoare a fost ucisă în acelaşi mod, într-un oraş din apropiere. E posibil ca autorul să fie un criminal în serie.

Zeci de minore, unele chiar şi de 13 ani, au fost salvate de poliţiştii italieni din mâinile unor proxeneţi români, în Milano. Fetele erau bătute la sânge şi obligate să întreţină relaţii sexuale neprotejate.

Dacă rămâneau însărcinate, liderii reţelei le forţau să avorteze. Şi mai grav este faptul că două dintre tinere sunt seropozitive. 19 dintre membrii reţelei au fost arestaţi.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page