Diverse

DIVERSE | Acuze grave aduse botoșăneanului Petru Mircea: ,, E inadmisibil ce face!”

Paula Iacob a cunoscut-o bine pe Mădălina Manole, atunci când a reprezentat-o pe aceasta în procesul de divorț de Șerban Georgescu. Paula Iacob susține că artista și-a luat viața conștient și că rolul lui Petru Mircea este altul decât a lăsat familia Mădălinei să se înțeleagă.

Într-un interviu acordat ”ring”, Paula Iacob condamnă decizia lui Petru Mircea de a-i împiedica pe părinții Mădălinei să-și vadă nepotul.

”E inadmisibil ce face soţul, avocatul ar fi trebuit să-l înveţe că nu e normal, nu e drept, nu e legal, nu e nimic bun în această atitudine a sa. De ce să nu-i laşi pe bunici să-şi vadă nepotul?! Indiferent câtă ură e între ei, copilul acela trebuie să ştie că a avut o mamă şi că mama aceea are nişte părinţi. E o sărăcire a sufletului copilului pe care un tată care îl iubeşte nu avea dreptul să o facă”, susține avocata.

Aceasta își păstrează însă imparțialitatea și în apără pe soțul Mădălinei în fața acuzațiilor pe care i le aduc socrii.

”Nu sunt de acord nici cu susţinerea părinţilor ei că a fost otrăvită… Nu, Mădălina era foarte sensibilă, mult prea sensibilă. Am cunoscut-o când a divorţat de primul soţ. A fost de-o bunătate şi de-o sensibilitate în divorţul acela că aproape îmi venea s-o bat când am văzut cât vrea să-i lase şi cât i-a şi lăsat soţului, în ideea că el e mai ataşat de obiecte decât e ea. “Lăsaţi, că eu poate voi câştiga mai mult!…” Era un om bun, dar prea sensibil”, spune Paula Iacob.

Ea are și propria explicație cu privire la motivul pentru care Mădălina Manole a decis să-și pună capăt zilelor.

”Au venit ani când nu mai era atât de curtată şi de admirată şi, efectiv, s-a sinucis fiindcă n-a suportat ideea că are deja o anumită vârstă. A avut şi nişte nemulţumiri… Ştiu că era temătoare pe plan profesional…”, este opinia Paulei Iacob.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page