METEO | Cod galben de ceață, burniță și polei la Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, miercuri dimineață, până la ora 11.00, atenționările nowcasting de ceață valabile pentru municipiul București și alte 16 județe.
Potrivit meteorologilor, în municipiul București și pe arii extinse în județele Teleorman, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița, sudul județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova, inclusiv A1, A2, A3, drumurile naționale și europene aferente se vor semnala ceață, care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m, și burniță.
De asemenea, ceață, burniță și polei se vor semnala și pe spații relativ extinse în județele Botoșani și Galați și local în județul Neamț, inclusiv drumurile europene și naționale aferente.
Același fenomene vor fi prezente și în județul Vâlcea (inclusiv municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani), local în județul Gorj (inclusiv municipiul Târgu Jiu) și pe arii relativ extinse în județele Mehedinți, Dolj și Olt (inclusiv municipiile Drobeta Turnu Severin, Craiova și Slatina) precum și pe drumurile naționale și europene aferente.