ImportantStiri

NATIONAL | BNR a găsit SOLUȚII pentru românii care nu-și mai pot plăti CREDITELE

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, s-a întâlnit la sediul băncii centrale cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre situaţia creată de creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu leul.

“Am avut o discuţie foarte bună, o vom continua şi săptămâna viitoare şi apoi vom vedea care sunt soluţiile pentru cei care au credite în franci elveţieni. Din analiza datelor, s-a constatat că nu este vorba de 150.000 de persoane cu credite, ci de 75.412 debitori, iar numărul de bănci la care au astfel de credite este de şase. Deja există o soluţie la această problemă, ea există din iulie anul trecut, ordonanţa 46, când guvernul a decis rescadenţarea creditelor. Această ordonanţă va merge în Parlament şi va fi extinsă pentru toţi cei care au astfel de probleme. Mai mult, una din aceste bănci are un program propriu de schimbare a creditelor în altă valută şi vom vorbi şi cu celelalte bănci pentru a aplica un program similar. Am făcut o evidenţă, s-ar încadra în această ordonanţă 51% din aceste persoane“, a declarat Vâlcov la finalul întrevederii cu guvernatorul BNR.

Premierul Victor Ponta i-a cerut vineri ministrului Vâlcov să discute cu oficialii BNR despre situaţia creată de creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu leul.

Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim, în timp euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei.

Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crrescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe.

Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Eleveţiei, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu.

Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luând în calcul aprecierea masivă a monedei elveţiene.
Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.

Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.

 Ce pot face românii care au credite în franci elveţieni

Economiştii sunt de părere că persoanele cu credite în franci elveţieni ar trebui să aştepte ca pieţele financiare să îşi revină din delirul cauzat de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a ridica pragul minim de 1,2 franci/euro. Dragoş Cabat, analist economic şi unul dintre proprietarii companiei de consultanţă Financial View, este de părere că referinţa s-ar putea stabiliza la 4,1 – 4,2 lei/franc.

”Le recomand să aştepte până se stabilizează lucrurile. Lumea e panicată. A fost şi un overshooting. Leul s-a depreciat mai mult decât trebuia (în raport cu francul elveţian, n.r.). În perioade din acestea de fluctuaţii, de volatilitate e mai bine să aştepţi. S-ar putea stabiliza în jurul nivelului de 4,1 – 4,2, însă nu se va mai întoarce”, a declarat Cabat pentru Gândul.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, a atras la rândul său atenţia că evoluţia de joi a cursului leu/franc ”a fost o răbufnire. S-a cauzat acel efect al unei oale sub presiune. Acum s-a ridicat capacul, a ieşit aburul. Acum doar fierbe”, a spus Suciu, la Digi24.

Radu Crăciun, economist-şef BCR, comenta pentru gândul în jurul prânzului că pieţele financiare ”sunt realmente bulversate” de decizia băncii Elveţiei şi au avut o reacţie extremă, însă aceasta este ”o mişcare de pendul”, urmând a se corecta.

Cei care au probleme să-şi plătească ratele în franci elveţieni, din cauza aprecierii bruşte a monedei, pot discuta cu banca şi pot ajunge la o soluţie temporară până ce se vor calma pieţele şi cursul se va stabiliza, spune Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România.

Sursa: www.gandul.info

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page