Prefectul județului Botoșani, Costică Macaleți, a declarat, vineri, că a fost informat că s-a semnat contractul subsecvent la înțelegerea perfectată în 2013 de prestări servicii deszăpeziri la drumuri naţionale. Astfel, SC Transporturi Auto va continua la Botoșani activitatea de deszăpezire, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut celor implicați, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, să fie foarte atenţi atunci când semnează astfel de contracte, pentru a nu se trezi în toiul iernii că nu are cine să deszăpezească drumurile.
“M-am bucurat şi sperăm să nu avem probleme în această iarnă cu zăpada. Transporturi Auto continuă activitatea pe deszăpezire. Este un prestator de servicii foarte utilat cu care noi am lucrat bine, dar probabil din motive de contract insuficient discutat şi analizat a apărut o astfel de situaţie”, a declarat prefectul Costică Macaleţi, după ședința de Colegiu Prefectural de vineri.
SC Transporturi Auto a fost pe punctul de a renunța la contract din cauze financiare, dar noile negocieri au echilibrat situația.
Navigand pe internetul din Romania iata ca am
nimerit pe pagina dvs.. Nu ma pot abtine sa nu zic
ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe acest sait si va doresc cat
mai mult succes!