Meteo

METEO | NINSORILE, GERUL şi POLEIUL revin în întreaga ţară

Meteorologii au emis o nouă informare meteorologică de ninsoare, ploi, polei şi ger. Informarea meteoa intrat în vigoare sâmbătă, de la ora 22.00, şi este valabilă în aproape toată ţara, până în noaptea de duminică spre luni.

Potrivit meteorologilor, încă de sâmbătă ninsorile îşi fac apariţia în nord-vestul ţării, apoi aria lor se va extinde şi va cuprinde Maramureşul, Crişana, Transilvania, Moldova. De asemenea, local ninsorile vor fi prezente şi în zona Banatului.

În regiunile sudice la început vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerile de polei, apoi va ninge pe arii restrânse, mai ales în Dobrogea şi estul Munteniei.

Ce ne reţine însă atenţia pentru intervalul următor este faptul că vântul se intensifică şi el în toate regiunile ţării. Vitezele la rafală vor depăşi local 50 km/oră, cu precădere în sud-vestul şi centrul ţării. Atenţie, în zona de munte ninsorile vor fi, izolat, importante din punct de vedere cantitativ şi, temporar, viscolite, pentru că vântul suflă aici cu peste 70-80 km/oră. Această informare meteorologică este valabilă de sâmbătă seara, de la ora 22.00, până în noaptea de duminică spre luni“, a spus meteorologul Viorica Dima

Sursa: romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page