Diverse

DIVERSE | Mâini catifelate şi în sezonul rece!

Din cauza frigului şi a vântului, mâinile se crapă şi se usucă mai uşor în această perioadă. Noi îţi spunem ce să încerci ca să eviţi aceste neplăceri.

Duşurile calde şi reci stimulează circulaţia

Circulaţia periferică deficitară este una dintre cauzele înroşirii mâinilor. De aceea, încearcă băile alternative calde şi reci.Ţine mâinile în apă rece, apoi în apă caldă câte un minut, în total cam 5–10 minute pe zi, cel puţin o dată pe săptămână.

Acest truc poate fi folosit de cei cu circulaţie sangvină defectuoasă, indiferent de sezon. Totodată, pentru a-ţi proteja mâinile de frigul de afară, poartă mănuşi călduroase.

Exfolierea, primul pas către o piele fină

Exfolierea ajută la regenerarea pielii şi la îndepărtarea celulelor moarte, care duc la uscarea şi la înăsprirea mâinilor. Începe procedeul prin a-ţi spăla mâinile cu un săpun-cremă. Aplică apoi pe mâini un amestec dintr-o lingură de zahăr brun şi una de ulei de măsline.

Masează bine timp de cinci minute mâinile, cuticulele şi unghiile, insistând pe zonele cu piele aspră. La final, clăteşte cu apă călduţă.

Cură revitalizantă, pentru unghii puternice

Pentru a reface rezistenţa unghiilor fragile, încearcă o cură internă cu acţiune remineralizantă: înghite 1-2 g de pulbere de coada-calului o dată pe zi, timp de 20 de zile. O alimentaţie bogată în vitaminele A (ouă, lapte degresat), C (pătrunjel, ardei gras, citrice, broccoli) şi D (somon, ton, cereale) este şi ea necesară pentru a avea unghii sănătoase.

Soluţii calmante, pentru pielea iritată

Poţi calma cu ajutorul mierii senzaţia de usturime produsă de pielea uscată şi iritată. Amestecă o lingură de făină de migdale, o lingură de făină de ovăz, o lingură de oxid de zinc, o lingură de miere şi un gălbenuş de ou.

Înainte de culcare, masează-ţi mâinile cu această pastă, pune-ţi mănuşi din bumbac şi stai aşa până dimineaţa. Pielea foarte aspră mai poate fi tratată cu ajutorul uleiului esenţial de lemn de santal, muşeţel sau de ulei de trandafiri, amestecat cu un ulei hidratant (nucă de pădure, avocado sau primulă).

Mierea catifelează

Aplică de două ori pe săptămână o mască pentru mâini, dintr-o lingură de miere, o linguriţă de ulei de migdale, câteva picături de ulei de avocado şi o capsulă de vitamina E uleioasă. Lasă masca să acţioneze timp de 15 minute, îndepărteaz-o cu apă călduţă, apoi aplică o cremă hidratantă de mâini.

Hidratarea mâinilor, esenţială

Dacă ai mâinile aspre şi uscate, tratează-le cu suc proaspăt de lămâie, care restabileşte pH-ul natural al pielii. Picură suc proaspăt de lămâie pe mâinile umede şi clăteşte cu apă călduţă. Şterge apoi mâinile cu un prosop din bumbac şi unge-le cu puţină glicerină şi cu câteva picături de ulei de sunătoare.

Foarte bune sunt şi cremele bogate în vitamine, în special în vitaminele E şi A. Poţi unge mâinile şi cu ulei de măsline călduţ, masând până intră în piele.

Sfat

Când vii de afară şi intri la căldură cu mâinile îngheţate, nu le expune unor surse de căldură puternice.

Aşază-ţi mâinile sub un jet de apă rece timp de un minut, apoi foloseşte apă călduţă (nu fierbinte), până când temperatura mâinilor revine la normal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page