Local

LOCAL | Pensionarii reclamă transportatorii că le refuză biletele gratuite

Reprezentanţi ai pensionarilor botoşăneni au transmis subprefectului Gelu Ţigănucă nemulţumirile pe care le-au centralizat în ultima lună de zile de la persoanele vârstnice, membre ale diverselor organizaţii reprezentative pentru acest segment de populaţie. În cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice desfăşurat miercuri, 17 decembrie, la Prefectură, colonelul Gheorghe Jalbă din conducerea filialei botoşănene a Asociaţiei Veteranilor de Război, dar şi Maria Paraschiv, preşedintele Sindicatului Pensionarilor, au semnalat că relaţia cu transportatorii este extrem de deficitară. Doar două firme de transport din Botoşani mai acceptă biletele gratuite ale pensionarilor şi veteranilor de război, motivaţia fiind întârzierea cu care acestea sunt decontate de ministerul de resort.

„Deşi prin licenţă aceştia au obligaţia de a transporta persoanele beneficiare de bilete gratuite, doar doi transportatori o mai fac. Ar trebui să li se retragă licenţele.”, a declarat colonelul, subprefectul Ţigănucă explicând că va prelua problema pentru identificarea unor soluţii.

În acelaşi cadru, pensionarii s-au plâns de numărul mic de firme ce asigură servicii de îngrijire la domiciliu, în condiţiile în care sunt numeroase solicitările din partea persoanelor bolnave.

Reprezentanţii instituţiilor a căror activitate răspunde nevoilor persoanelor vârstnice şi-au prezentat rezultatele colaborării din anul 2014, comunicând şi o serie de informaţii utile pentru următoarea perioadă. Astfel, pensionarii au fost informaţi că trebuie să depună cereri pentru biletele de tratament imediat după sărbătorile de iarnă, astfel încât, în funcţie de activitatea parlamentului, începând cu jumătatea lunii februarie să se înceapă eliberarea acestora. Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică a anunţat că deocamdată a ajuns în Botoşani un număr redus de vaccinuri antigripale, ceea ce înseamnă că, în special persoanele de vârsta a III-a vor trebui să ia mai multe măsuri de prevenire a afecţiunii virale. Deocamdată la nivelul judeţului nu au fost înregistrate cazuri de gripă în această perioadă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page