Un botoşănean în vârstă de 53 de ani, surprins sub un mal de pământ pe raza localităţii Victoria, comuna Stăuceni, a fost salvat după o intervenţie extrem de anevoioasă, care a durat aproape două ore.
Vineri după-amiază, bărbatul săpa, împreună cu mai mulţi colegi, un şanţ pentru reţeaua de canalizare a localităţii, când pământul s-a surpat peste el. Acesta a rămas captiv de la brâu în jos, într-un şanţ adânc de aproximativ trei metri.
Pompierii au fost chemaţi în ajutor puţin înainte de ora 15.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale, dintre care una pentru descarcerări grele, un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Stăuceni, cu două buldoexcavatoare.
În timp ce pompierii militari şi voluntari au luat măsuri pentru executarea în siguranţă a misiunii de salvare, respectiv asigurarea malurilor de pământ cu ajutorul cupelor buldoexcavatoarelor şi a unor dulapi de lemn, cadrele medicale s-au asigurat ca bărbatul să nu intre în şoc hipotermic, oferindu-i ceai cald.
Bărbatul a fost scos din captivitate după aproape două ore în care pompierii militari şi voluntari au îndepărtat pământul din jurul său cu buldoexcavatoarele, cu lopeţile şi chiar cu mâinile goale. El a fost preluat de echipajul medical al SJA Botoşani şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati” Botoşani pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Intervenţia, a fost îngreunată de spaţiul îngust în care se afla victima, de riscul iminent al surpării malurilor de pământ, dar şi de condiţiile meteorologice nefavorabile.