O tânără de 26 de ani din municipiul Botoşani s-a convins, luni seară, că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. În timp ce se afla în scara blocului din locuinţa sa din municipiul Suceava, botoşăneanca a fost acostată de 4 tinere, care au cerşit bani.
Tânăra le-a dat fiecărei tinere câte un leu, moment în care, una din ele, fără să o agreseze, i-a sustras din mână portofelul ce conţinea o suma de bani, cartea de identitate, mai multe carduri bancare şi alte înscrisuri fără valoare și au fugit.
Victima a trecut la urmărirea acestora, iar lângă pădurea unei biserici din zonă, a identificat portofelul, fără bani și cartea de identitate.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autoarelor şi recuperării prejudiciului”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Sursa: suceavanews.ro