POLITICA | Preşedinţii de organizaţii ai PSD îl susţin pe Victor Ponta
Mai mulți lideri locali ai PSD și-au afirmat astăzi susținerea lui Victor Ponta la președinția partidului, precum și la conducerea Guvernului României.
“Este foarte important, ca în aceste momente, să ne păstrăm calmul cu toţii, lideri locali, judeţeni şi centrali. Toţi colegii noştri trebuie să înţeleagă nevoia de unitate în partid. Nu avem nevoie acum de tensiuni interne, nu avem nevoie de ceartă. Analiza rezultatelor obţinute trebuie făcută in linişte, cu decentă şi bun simt şi nu trebuie să constituie un prilej de promovare a unor conflicte interne sau interese personale.
Avem, ca partid, o obligaţie clară faţă de cei peste 5 milioane de români care au crezut în noi şi în proiectul lui Victor Ponta, care a obţinut un rezultat bun în aceste alegeri.”