Inspectorii Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au suspendat activitatea abatorului Florea Carn din satul Dracşani, comuna Suliţa, care aparţine familiei preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Florin Ţurcanu, dar şi fostului preşedinte al Autorităţii Naţional Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mihai Ţurcanu.
Potrivit directorului executiv al DSVSA, Minodora Vasiliu, măsura a fost luată în urma unui control efectuat de inspectorii sanitar-veterinari, care au constatat încălcarea normelor de igienă la unitatea de sacrificare a animalelor, informează Agerpres.
Abatorul patronat de Florea Ţurcanu, tatăl lui Florin Ţurcanu, are activitatea suspendată pentru 45 de zile. “Colegii mei au descoperit nereguli de igienă, nereguli pe flux. Sunt lucruri care se pot remedia, dacă doreşte operatorul. Suspendarea a fost pe 45 de zile, dar se poate ridica şi mai repede în baza unei cereri pe care o poate emite operatorul, dacă spune că îndeplineşte condiţiile stipulate în notă”, a afirmat Minodora Vasiliu.
Preşedintele CJ nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la această situaţie.
Abatorul, care funcţionează din noiembrie 2012, a avut, în 2013, o cifră de afaceri de 10,5 milioane de lei.