Sanatate

SANATATE | Suplimentele de fier reduc oboseala cu 50%

Dacă te simţi tot mai obosită în ultima vreme, suplimentele de fier te pot ajuta să scapi de problemă, susţin oamenii de ştiinţă.

Luate timp de 12 săptămâni, suplimente de fier pot reduce cu 50% starea de oboseală în cazul femeilor care aveau un nivel scăzut de fier în organism.

Cercetărorii spun că femeile, spre deosebire de bărbaţi, sunt predispuse oboselii tocmai datorită multiplelor activităţi zilnice ce ţin de îngrijirea locuinţei şi a copiilor.

La studiu au participat 198 de femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani, care nu sufereau de anemie, dar aveau stări de oboseală inexplicabile.

Pe parcursul studiului, o parte dintre participante au primit suplimente de fier, în timp ce celelalte au primit medicamente placebo.

După cele 12 săptămâni de cercetări, oamenii de ştiinţă au observat că oboseala a scăzut cu 19% în cazul celor care au urmat terapia placebo şi cu 50% la participantele care au primit suplimente de fier.

,,Lipsa de fier din organsim poate fi o cauză care provoacă oboseală în cazul femeilor de vârstă fertilă. Femeile ar trebui să verifice periodic nivelul de fier din organsim, deoarece lipsa lui poate duce la apariţia stărilor de stres, dar şi a celor emoţionale”, a afirmat Bernard Favrat, profesor la Universitatea din Lausanne, Elveţia.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page