Diverse

DIVERSE | ANUNŢ IMPORTANT despre taxele românilor din 2015

Ministerul Finanţelor ripostează la informaţiile vehiculate în presă în ultimele zile cu privire la posibilele creşteri de taxe şi impozite şi anunţă, prin ministrul Ioana Petrescu, păstrarea cotei unice de 16%, precum şi a impozitelor pe terenuri şi maşini. Poziţia Finanţelor a fost întărită de premierul Victor Ponta: “Anul viitor nu se schimbă nimic la nivel de taxe”, a declarat Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că taxele şi impozitele nu vor creşte în 2015 şi că declaraţiile politice din campanie care spun altceva nu se bazează pe nimic concret.

“Dacă noi rămânem la guvenare pâna în 2016 nu va creşte nicio taxa, niciun impozit şi tot ceea ce am adoptat se încadrează în veniturile incasate”, a spus Ponta.

Proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, are în vedere menţinerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare referitoare la impozitarea mijloacelor de transport şi terenurilor şi nu există nicio intenţie cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%, precizează, într-un comunicat, ministrul Finanţelor Publice, Ioan Petrescu.

Precizările ministrului Finanţelor vin la o zi după ce candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că, potrivit unor surse, la Ministerul de Finanţe se pregăteşte ‘o modificare amplă’ a Codului Fiscal, care ar conduce la majorări de impozite şi taxe şi chiar la introducerea, începând din 2015, a impozitului progresiv, potrivit Agerpres.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page