Important

POLITICA | Problema căpuşelor, la Guvern. Ponta îi cere lui Cepoi un raport privind îmbolnăvirile cu Lyme

Premierul Victor Ponta a declarat că îi va solicita ministrului Sănătăţii ca în următoarea şedinţă a Guvernului să îi prezinte un raport privind cazurile de îmbolnăviri cu Lyme şi metodele prin care se poate interveni pentru prevenirea acestei afecţiuni.

Întrebat dacă ştie că în străinătate există vaccinuri pentru prevenirea unor îmbolnăviri de tipul Lyme, în condiţiile în care numărul persoanelor diagnosticate cu această boală a crescut în ultima perioadă, premierul Victor Ponta a spus că va cere un raport ministrului Sănătăţii.

“Nu pretind că le ştiu pe toate, dar am fost informat zilele acestea. Prima dată prin intermediul presei am fost sensibilizat despre situaţia actorului Şerban Ionescu. Evident, am aflat că nu este un caz singular, că există oameni care nu sunt foarte cunoscuţi şi ar merita aceeaşi atenţie. Motiv pentru care am discutat cu ministrul Sănătăţii să îmi prezinte un raport tehnic, ce se poate face. Să spun că ştiu eu care sunt vaccinurile şi care sunt metodele prin care putem interveni ar însemna să mă hazardez la nişte lucruri la care nu mă pricep foarte bine. Repet, îl voi ruga pe ministrul Sănătăţii ca pentru următoarea şedinţă de guvern să îmi prezinte un raport şi nişte propuneri. Cred că trebuie să ştim care sunt soluţiile. Azi aş minţi să spun că ştiu”, a declarat premierul.

Boala Lyme este o boală infecţioasă produsă de o bacterie transmisă omului prin înţepătura de căpuşă, fiind cunoscută şi sub numele de “boala cu 1000 de feţe”. Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, la nivelul întregii ţări anul trecut au fost confirmate 861 de cazuri de boală Lyme, cu 52 la sută mai multe decât în 2010.

La jumătatea acestei săptămâni, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă. Actorul Şerban Ionescu este diagnosticat de aproape un an cu borelioză, o boală gravă provocată de muşcătura unei căpuşe.

Related Articles

One Comment

  1. pentru sanatatea copiilor si a resturilor vetuitoare este bine sa scapam de aceste capuse deoarece se poate provoca o epidemie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page