EducatieImportant

EDUCATIE | Tablete pentru toate școlile, inclusiv cele din mediul rural

Ministrul Educatiei vrea sa introduca tablete in toate scolile, inclusiv in cele din mediul rural. Remus Pricopie a anuntat intr-un comunicat remis HotNews.ro ca Ministerul cauta resursele necesare pentru dotarea tuturor scolilor cu tablete, ca parte a procesului de a aduce tehnologia mai aproape de scoala. Ministrul informeaza ca va continua revizuirea programelor scolare, “urmata de elaborarea unor noi manuale, inclusiv in format digital, pentru toti ceilalti ani de studiu (invatamant primar, gimnazial si liceal)” si ca are in vedere “elaborarea unui proiect finantat din fonduri europene pentru realizarea catalogului electronic, care sa functioneze in tot sistemul de invatamant”.

  • Amintim ca, in septembrie 2013, Remus Pricopie anunta ca digitalizarea scolilor va face obiectul unui proiect pe fonduri structurale care este pregatit la minister si ca digitalizarea scolilor se va face in doua faze: mai intai vor exista in toate clasele I si a II-a videoproiectoare si PC-uri, iar apoi etapa cea mai costisitoare va consta in punerea unei tablete in fiecare banca.
  • Ultimul pas este acela in care digitalizam intreaga clasa, iar copilul va avea pe banca tableta conectata la calculatorul profesorului. Aceasta ultima faza este cea mai costisitoare, iar pentru ea se lucreaza la Ministerul Educatiei pentru a scrie un proeict pe fonduri structurale, un proiect care va fi destul de mare si se va incadra in bugetul 2014-2020“, spunea in urma cu un an ministrul Remus Pricopie.
  • Estimarea de anul trecut a ministrului era ca valoarea proiectului trece de 100 milioane euro. Declaratiile acestea au fost facute in septembrie 2013 la un eveniment organizat de Samsung la liceul bucurestean Nicolae Kretzulescu unde compania a inaugurat prima dintre cele trei “clase digitale”, ca parte a unui parteneriat in valoare de 100.000 euro semnat cu Ministerul Educatiei. Detalii aici

Acum este pentru prima oara dupa lansarea licitatiei pentru manuale digitale cand Remus Pricopie spune clar ca suportul fizic pe care elevii vor rula in viitor aceste manuale va fi tableta. Urmatorul pas dupa introducerea manualelor digitale in scoli este dotarea salilor de clasa cu tablete, iar Ministerul Educatiei Nationale (MEN) are in vedere “identificarea resurselor in vederea dotarii tuturor scolilor, inclusiv cele din mediul rural, cu tablete”, spune ministrul Pricopie, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro.

Comunicatul ministrului Pricopie vine dupa ce Comisia Europeana a anuntat in Raportul Horizon, realizat in parteneriat cu expertii in tehnologii educationale din SUA, caimbunatatirea abilitatilor digitale si a accesului la resursele digitale si deschise sunt esentiale, nu numai pentru ameliorarea procesului de predare, ci si pentru crearea unor modele de invatamant flexibile, care faciliteaza invatarea de-a lungul vietii“. Amintim si ca Executivul european a lansat in 2013 un plan de actiune pentru promovarea tehnologiilor digitale in invatamant, iar comisarul responsabil de agenda digitala declara la acea vreme: “Visul meu este ca fiecare sala de clasa sa fie informatizata pana in 2020”. Detalii aici

Romania implementeaza deja ceea ce Comisia Europeana recomanda acum tuturor statelor – aducerea noilor tehnologii in scoala“, anunta astazi ministrul Educatiei. Acesta sustine ca “Romania este in avangarda tarilor care isi racordeaza si adapteaza sistemul de educatie la tendinta mondiala de utilizare a tehnologiei informatiei in procesul de predare – invatare”.

Pricopie precizeaza ca noul Raport Horizon al Comisiei Europene “subliniaza nevoia unor actiuni urgente ‘in vederea promovarii inovarii in salile de clasa’. Acesta este un lucru pe care Romania il face deja, fiind pentru prima data cand demaram un proces de modernizare a scolii romanesti, fara a ajunge in situatia in care acesta sa ne fie solicitat imperios de institutiile europene, ca o consecinta a unei ramaneri in urma. Din acest punct de vedere, Romania se afla inaintea multor state din Uniunea Europeana, fiind conectata la noile tendinte mondiale de crestere a calitatii procesului educational si a adaptarii la realitatile secolului al XXI-lea, prin aducerea tehnologiei mai aproape de scoala. Facem acest lucru nu doar prin introducerea manualelor digitale, dar si prin derularea unor proiecte precum ‘Internet in scoala ta’, care presupune conectarea a 2.446 de scoli din mediul rural si mic urban la Internet sau prin dotarea unor clase cu produse IT de ultima generatie, in urma parteneriatului dintre minister si un mare producator in domeniu“.

Remus Pricopie anunta ca “pentru a duce mai departe acest proces, pe care expertii in educatie ai Comisiei Europene il recomanda, MEN are in vedere efectuarea mai multor pasi:

  • continuarea revizuirii si modernizarii programelor scolare, urmata de elaborarea unor noi manuale, inclusiv in format digital, pentru toti ceilalti ani de studiu (invatamant primar, gimnazial si liceal);
  • identificarea resurselor in vederea dotarii tuturor scolilor, inclusiv cele din mediul rural, cu tablete;
  • elaborarea unui proiect finantat din fonduri europene pentru realizarea catalogului electronic, care sa functioneze in tot sistemul de invatamant.”

Sursa: www.hotnews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page