Sport

SPORT | Hagi exclude preluarea funcţiei de selecţioner: “Nu mă autopropun, interesul meu acum e FC Viitorul”

Tehnicianul Gheorghe Hagi exclude preluarea funcţiei de selecţioner după plecarea lui Victor Piţurcă, declarând, vineri, că nu se autopropune la echipa naţională şi nu are nevoie să fie pe nicio listă de posibili înlocuitori deoarece “interesul” lui este acum la gruparea FC Viitorul.

Întrebat dacă a primit vreun telefon de la preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, Hagi a răspuns: “Telefon de unde să fi primit? Din Arabia? Poate vreau şi eu acolo, nu? Glumesc. Nu, nu am cum (n.r. – să fie sunat de conducerea FRF), e cumul de interes. Aşa că excludeţi. Interes, am club. Dar să nu mai vorbim, că după aia o să zică cineva că nu sunt pe listă. Eu nu am nevoie de listă, nu am nevoie de CV, nu am nevoie. Nu mă autopropun. Am club. Respect pe toată lumea. Sunt cel mai bun partener al FRF pentru că dau cei mai mulţi jucători la echipele naţionale. Am servit-o (n.r. – pe FRF) şi o servesc în continuare aşa cum trebuie”.

Nici când a fost chestionat despre o revenire a sa în viitor la conducerea primei reprezentative Gheorghe Hagi nu a dorit să comenteze. “Hai să nu mai vorbim impotetic, să vorbim care e realitatea. Iar realitatea este că eu am un club, sunt aici, nu are rost să vorbim despre ce va fi sau ce se va întâmpla… pentru că asta generează automat discuţii şi păreri. Eu am un club, ţin la el, sunt angrenat aici deocamdată, sunt focusat 100 la sută aici. După aceea vom vedea, dacă vreodată, cândva, după ce trec anii, se va întâmpla. Eu încă mai am de demonstrat, sunt la Viitorul. Mai am de construit aici lucruri şi sper să fac alegeri bune pentru ca echipei mele să îi meargă bine”, a explicat fostul selecţioner, în prezent antrenor pricipal la FC Viitorul.

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, joi, contractul de comun acord, tehnicianul semnând un contract pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită

Victor Piţurcă, în vârstă de 58 de ani, se afla în funcţia de selecţioner al României din 1 iulie 2011, el aflându-se la al treilea mandat la prima reprezentativă.

Sursa:  mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page