ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Cum îşi făcea parte din amenzile încasate un poliţist botoşănean. Acesta a fost condamnat şi pentru luare de mită

Un poliţist botoşănean s-a întrecut în comis infracţiuni. După ce a fost condamnat pentru luare de mită în urmă cu trei ani, săptămâna aceasta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals pentru că şi-ar fi însuşit o parte din amenzile date şoferilor.

Ioan Zaboloteanu, un fost poliţist botoşănean a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămânii de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Acesta este acuzat că lua bani de la şoferi, mai mulţi decât scria în chitanţa de la amendă şi îşi făcea parte din aceştia.

Mai precis, în cadrul unei percheziţii domiciliare, acasă la fostul poliţist, s-a descoperit o chitanţă în alb de la chitanţierul folosit pentru încasat amenzi de către omul legii. Procurorii bănuiesc că acesta depunea la Poliţie doar o parte din banii încasaţi de la şoferi, restul băgându-i fraudulos în buzunare.

De altfel Zaboloteanu nici nu a putut să ofere o explicaţie pentru chitanţa în alb găsită. Procurorii botoşăneni au prelevat toate probele necesare şi au înaintat dosarul poliţistului spre soluţionare Judecătoriei Botoşani. Poliţistul nu se află la prima abatere. Mai precis Ioan Zaboloteanu a fost dat afară din Poliţie şi condamnat în 2011, fiindcă ar fi luat şpagă de la  doi şoferi opriţi în trafic. Poliţistul a primit trei ani de închisoare cu suspendare şi cu şapte ani de încercare.

Sursa: adev.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page