EVENIMENT | Infracțiuni rutiere constatate de polițiști la Săveni
La 25.09.2014, orele 11:15, lucrătorii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni au identificat un bărbat de 29 ani, din satul Miron Costin, comuna Vlasinesti, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din tractor şi remorcă, pe DJ 282 din localitate, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule şi fără ca remorca să fie înmatriculată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
La 25.09.a.c., orele 20:57, lucrătorii Formaţiunii Poliţiei Rutiere Săveni au oprit în trafic un bărbat de 36 ani, din satul Iacobeni, com. Dîngeni, jud. Botoşani, care conducea auto Honda Civic pe DJ 294 din Dîngeni, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior dispunandu-se recoltarea unei probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice,,.